SIBIU Creştere cu peste 9 % a numărului de poziţii futures deschise

DECEBAL N. TODĂRIŢĂ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 19 februarie 2010

În penultima şedinţă a săptămâ-nii, corecţiile au revenit pe segmentul derivatelor financiare concomitent cu direcţia ascendentă a cotaţiilor futures ale euro. Revenirea pe plus a monedei unice europene a amplificat mişcările din piaţa derivatelor valutare iar corecţiile de pe segmentul SIF au fost privite cu aceeaşi măsură de inves-titori ca şi până acum, astfel că, din îmbinarea acestor caracteristici, a rezultat un volum de transfer care a crescut uşor comparativ cu şe-dinţa anterioară, dar nu a depăşit media lunii în curs. De-a lungul zilei, participanţii de pe piaţa Sibex au încheiat 5359 contracte (5318 futures şi 41 opţiuni) din peste 1200 tranzacţii, valoarea acestora situându-se la 11,4 milioane lei. Numărul poziţiilor futures a revenit puternic pe o direcţie ascendentă ajungând să depăşească pragul de 41.000, în premieră în 2010. Concret, la închidere, se puteau observa 41.182 poziţii, în urcare cu 9,21 % faţă de nivelul de la închiderea zilei precedente. Investitorii au realizat tranzacţii şi pe piaţa spot administrată de bursa sibiană unde numărul acţiunilor Sibex schimbate a fost de 40.937 preţurile încadrându-se între 1,6 şi 1,7 lei/acţiune. La închidere, acţiunea SBX valora 1,7 lei, în scădere cu 4 bani.

Pe segmentul futures cele mai interesate evoluţii au fost înregistrate pe derivatele ce au ca activ suport acţiunile SIF 5, cursul de schimb EURO/RON şi respectiv indicele american Dow Jones, care au ocupat, în această ordine, primele trei locuri în topul de lichiditate al zilei.

Revenirea pe plus a euro a făcut ca rulajul perechii EURO/RON să crească până la 244 contracte. Scadenţa martie 2010 a fost cea mai căutată cu aproape 100 contracte. Pentru aceasta, euro a crescut cu 1,3 bani ajungând la 4,1330 lei. Pentru iunie "jucătorii" au văzut moneda unică tot pe creştere, la un nivel de 4,155 lei, după o acumulare de 1,33 bani. În raport cu scadenţele septembrie şi decembrie, a atras atenţia numărul ridicat de contracte (72 res-pectiv 60) participanţii dovedind că sunt interesaţi de evoluţia monedei europene şi pe termen lung, din raţiuni legate de managementul ris-cului valutar şi nu numai din cele speculative pe termen scurt. O cotaţie de 4,181 lei a fost estimată pentru septembrie, în urcare cu 1,5 bani şi una de 4,1955 lei pentru decembrie, în creştere cu 0,92 bani.

Cea mai mare parte a lichidităţii a rezultat din nou în urma tranzacţiilor realizate în aria derivatelor financiare unde DESIF 5 au fost preferate pentru 4816 contracte reprezentând echivalentul a 4,81 milioane de acţiuni. Scadenţa martie a atras peste 4600 contracte din totalul menţionat iar DESIF 5 martie au pendulat între un maxim de 1,662 respectiv in minim de 1,62 lei. În urma scăderii de 1,74 bani consemnată la închidere cotaţia a ajuns la1,6425 lei/titlu. Pentru iunie 2010, DESIF 5 au fost cotate la 1,68 lei, în minus cu 1,09 bani.

În cea ce priveşte derivatele pe indicele american Dow Jones, acestea au a avut o evoluţie mixtă. Astfel, valoarea DEDIJA_RON estimată pentru scadenţa martie, a crescut cu 13 puncte până la 10.289 puncte. Şi pentru iunie s-a consemnat o apreciere de 9 puncte, până la un nivel de 10.209 puncte. În schimb, pentru septembrie, DEDIJA a scăzut cu 37 puncte până la 10.163 puncte. Numărul total al contractelor futures Dow Jones, pe toarte cele trei scadenţe, a fost de 239.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb