SIEGFRIED MUREŞAN:"Acordul pe Bugetul UE 2021 - 2027 aduce bani în plus pentru burse Erasmus, sănătate şi protejarea frontierelor uniunii"

A.P.
Fonduri Europene / 11 noiembrie 2020

"Acordul pe Bugetul UE 2021 - 2027 aduce bani în plus pentru burse Erasmus, sănătate şi protejarea frontierelor uniunii"

Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au ajuns ieri la un acord privind viitorul Buget Multianual al Uniunii Europene 2021 - 2027. În cadrul lui, României i se alocă aproximativ 46,3 miliarde de euro. La aceşti bani se vor adăuga cele peste 30 de miliarde de euro din Planul de Redresare. Astfel, România va primi aproximativ 80 de miliarde de euro, potrivit unui comunicat de presă al europarlamentarului Siegfried Mureşan, viceliderul grupului PPE din Parlamentul European.

În plus, acordul pe buget cuprinde creşteri de 16 miliarde de euro pe programele gestionate la nivel european şi de pe urma cărora România are de asemenea foarte mult de câştigat.

Viitorul buget multianual cuprinde două instrumente noi pentru protejarea statului de drept în Uniunea Europeană. Astefel, începând cu viitorul exerciţiu bugetar, va fi introdus un mecanism privind corelarea fondurilor europene de statul de drept. Liderii politici care vor ataca statul de drept vor risca suspendarea fondurilor europene. Beneficiarii finali ai fondurilor nu vor fi afectaţi, iar plăţile către aceştia vor continua.

Cei care încalcă statul de drept vor fi sancţionaţi, cei care apără statul de drept vor fi susţinuţi. Tocmai de aceea, UE va aloca fonduri europene pentru apărarea valorilor europene, inclusiv statului de drept.

Programul < < Drepturi şi Valori > > va avea alocat un buget de aproximativ 1,4 miliarde de euro cu scopul de a finanţa proiecte de promovare a drepturilor şi valorilor Uniunii Europene în statele membre, inclusiv democraţia şi statul de drept.

Siegfried Mureşan a declarat:" Bugetul obţinut pentru acest instrument reprezintă şi o victorie a Grupului PPE din Parlamentul European. Iniţial, Comisia Europeană a propus un buget de doar 570 de milioane de euro pentru acest nou program.

Noi, în Parlamentul European, în urma unui amendament pe care eu l-am depus în numele Grupului PPE, am cerut ca acest instrument să aibă un buget de 2 miliarde de euro.

Astfel, în urma negocierilor şi a acordului de ieri, noul instrument va avea un buget de aproape 1,4 miliarde de euro. Programul va putea finanţa, printre altele, campanii de informare şi comunicare, activităţi de formare, schimb de bune practici şi monitorizare analitică. Sunt eligibile toate entităţile juridice din statele membre, adică atât instituţiile guvernamentale, cât şi organizaţiile non-guvernamentale, instituţiile mass-media etc."

Acordul privind Bugetul Multianual al Uniunii Europene mai prevede o alocare de aproximativ 5 miliarde de euro pentru Programul European de Sănătate. Suma este de trei ori mai mare decât propunerea iniţială de 1,67 de miliarde de euro a Consiliului.

Cele 5 miliarde de euro nu sunt singurii bani alocaţi pentru sănătate. Investiţiile în sănătate vor fi finanţate atât din viitorul Plan de Redresare de 750 de miliarde de euro, cât şi prin fondurile structurale şi de coeziune alocate statelor membre.

Programul de mobilitate universitară Erasmus+ are de asemenea de câştigat în urma acestui acord. Astfel, în viitorul buget multianual găsim o alocare pentru Erasmus de 23,4 miliarde de euro, în creştere cu 2,2 miliarde de euro faţă de propunerea iniţială din Consiliu. Acest lucru înseamnă mai multe burse pentru studenţii români şi europeni.

În final, s-a decis creşterea fondurilor europene pentru securitatea frontierelor externe ale Uniunii Europene cu 1,5 miliarde euro. România este una dintre ţările de frontieră ale Uniunii. Astfel, prin această creştere, ţara noastră va beneficia de mai multe fonduri europene pentru a-şi întări siguranţa graniţelor.

Siegfried Mureşan a conchis: "Acordul dintre Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene privind Bugetul Multianual 2021 - 2027 urmează a fi ratificat de Consiliu şi de plenul Parlamentului European în următoarele săptămâni cu obiectivul de a intra în vigoare de la 1 ianuarie 2021."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
ELECTRICA FURNIZARE S.A.
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
E.ON

Curs valutar BNR

27 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5279
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5210
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.4625

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
conferintemedicale.ro
The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro