Atragerea unor investitori americani strategici şi a marilor fonduri de investiţii în companiile publice care se listează sau se deschid capitalului privat, precum şi aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) până la finalul anului se numără printre priorităţile de politică externă prevăzute în programul de guvernare depus sâmbătă la Parlament de premierul desemnat Siegfried Mureşan, relatează Agerpres.
Capitolul dedicat politicii externe este intitulat „România pro-europeană şi transatlantică”. Documentul defineşte România drept stat membru UE care îşi respectă angajamentele şi îşi negociază interesele, aliat NATO şi partener strategic al Statelor Unite, conform sursei citate.
Printre obiective se află obţinerea unui acord politic privind Cadrul Financiar Multianual al UE pentru 2028-2034 până la sfârşitul lui 2026, menţinerea fondurilor pentru coeziune şi agricultură şi accesul la instrumentele europene pentru competitivitate, mobilitate militară, apărare şi cercetare, potrivit agenţiei de presă.
Programul propune şi măsuri pentru combaterea dezindustrializării, prin definirea sectoarelor strategice, între care industria auto, chimia, metalurgia, energia, inclusiv cea nucleară, industria farmaceutică şi sectorul tehnologic, conform sursei.
În domeniul securităţii, Guvernul propus susţine consolidarea Flancului estic prin iniţiativa Eastern Flank Watch şi operaţionalizarea, în 2027, la Constanţa, a unui hub european de securitate maritimă la Marea Neagră. Este prevăzută şi dezvoltarea infrastructurii pentru mobilitate militară, în coordonare cu Ucraina şi Republica Moldova, potrivit Agerpres.
Extinderea UE este considerată „prioritate naţională”, programul susţinând deschiderea tuturor clusterelor de negociere pentru Republica Moldova şi Ucraina în acest an şi sprijinirea aderării Muntenegrului şi a statelor din Balcanii de Vest, conform publicaţiei.
În relaţia cu Statele Unite, programul pune accent pe investiţii în energie, tehnologie şi apărare. România este prezentată drept o posibilă platformă energetică regională, prin Coridorul Vertical, investiţiile din Marea Neagră, proiectele nucleare de la Cernavodă şi dezvoltarea reactoarelor modulare, potrivit sursei.
„Contribuţia României este o energie stabilă şi accesibilă pentru regiune şi un instrument regional de susţinere a autonomiei faţă de gazul rusesc, creşterea conectivităţii pe energie şi transport cu Vecinătatea şi Caucazul de Sud”, se arată în documentul citat de agenţia de presă.
Programul prevede şi dezvoltarea producţiei de apărare în cooperare cu industria americană şi europeană, este menţionat programul SAFE, în valoare de 16,68 miliarde de euro, precum şi participarea României la EDIP, PESCO şi alte proiecte europene de cooperare, conform Agerpres.
Guvernul propus susţine proiecte comune cu UE şi SUA în domeniul energiei şi al materiilor prime critice, inclusiv pentru explorarea, exploatarea şi prelucrarea acestora în România, potrivit sursei.
În ceea ce priveşte companiile de stat, programul prevede atragerea investitorilor americani strategici şi a marilor fonduri de investiţii în societăţi care se listează sau se deschid capitalului privat, fiind menţionate Portul Constanţa, Aeroportul Otopeni, TAROM şi companiile din sectorul minier. Documentul precizează că statul îşi va păstra controlul acolo unde activele sunt considerate strategice, conform publicaţiei.
În domeniul tehnologiilor avansate, România urmăreşte integrarea în ecosistemele tehnologice americane, inclusiv în semiconductori, centre de date şi proiecte de tip AI Gigafactory. Energia stabilă şi accesibilă este prezentată drept un avantaj competitiv pentru atragerea investiţiilor, relatează Agerpres.
Programul mai prevede ieşirea din procedura de deficit excesiv, respectarea angajamentelor europene privind competitivitatea şi administraţia publică şi implementarea la termen a legislaţiei UE, informează agenţia de presă.
Aderarea la OCDE este indicată drept obiectiv pentru 2026, „cât mai repede posibil”. Totodată, Guvernul propus îşi asumă consolidarea prezenţei României în instituţiile europene şi readucerea ţării în programul Visa Waiver ca prioritate strategică în relaţia cu Statele Unite, conform sursei.
























































1. cum se face ca securistul dragoi
(mesaj trimis de anonim în data de 26.09.2026, 12:27)
pune mana pe actiunile de la Portul Constanţa, Aeroportul Otopeni, TAROM şi companiile din sectorul minier (Salrom ) unde fondul propietatea are 20 % parca,iar aici vor fi atrasi investitorii americani?