SIF Transilvania atacă decizia privind "Eurocopter"

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 iunie 2010

SIF Transilvania atacă decizia privind "Eurocopter"

Deicizia transferului activelor de bază de la IAR Ghimbav la compania mixtă "Eurocopter" va fi atacată în instanţă de către acţionarul minoritar SIF Transilvania.

Mihai Fercală, preşedintele SIF Transilvania, ne-a declarat, ieri, că avocaţii societăţii de investiţii financiare sunt pregătiţi să atace în instanţă decizia Adunării Generale a Acţionarilor IAR Ghimbav prin care obiectul principal de activitate al acesteia a fost cedat către societatea mixtă "Eurocopter" România: "Este incalificabil acest gest de a transmite unei alte companii obiectul principal de activitate, mai ales că e vorba de o companie controlată de francezi. Eu nu cred că francezii ar fi făcut acest lucru. Iar cum noi suntem în Uniunea Europea-nă, la fel ca şi Franţa, trebuie să se ştie că şi acţionarii minoritari au drepturi. Nu suntem singurii care vom ataca - mai sunt şi alţi acţionari, fonduri de investiţii - care sunt decişi să atace în instanţă decizia AGA".

Mihai Fercală mai este mirat şi de faptul că tot ce s-a construit înainte de 1989 este dat acum gratis altora: "Acum, în loc să facă IAR Ghimbav elicoptere pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor sau pentru Ministerul Sănătăţii, o să le facă francezii".

Acţionarii companiei IAR Ghimbav au aprobat, la mijlocul acestei luni, cedarea celor mai importante active către "Eurocopter" România, ca aport de capital. Hotărârea aprobată cu 79% din voturi arată astfel: "Se aprobă participarea IAR SA la majorarea capitalului social al Eurocopter România SA cu un aport în natură constând în terenuri, clădiri, mijloace fixe, pregătire de fabricaţie, documentaţia tehnică aferentă activităţilor de MRO pentru elicopterele IAR 316 B Alouette III şi IAR 330 Puma. Aportul IAR SA la creşterea capitalului social al Eurocopter România SA are valoarea de 3.259.000 euro şi reprezintă valoarea activelor aportate la Eurocopter România SA, în sumă totală de 3.533.000 euro (valoare rezultată din Raportul de Evaluare întocmit de Romcontrol SA), compensată cu suma de 274.500 euro ce constituie aportul neutilizat la capitalizarea iniţială a SC Eurocopter România SA (în loc de 10 ani, cum a fost prevăzut iniţial, se utilizează doar 7 ani), reprezentând dreptul rămas de uzufruct asupra clădirilor şi terenurilor aferente aportate în anul 2003 de către IAR la Eurocopter România".

Ciudat este că în urmă cu câţiva ani "Eurocopter" dădea doar un milion de euro pe toate activele, iar, acum, doar o parte dintre acestea valorează peste trei milioane de euro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Se pare ca M Fercala are tot avione prin cap sau mai nou elicoptere pentru ca de sif 3 nu prea se mai ocupa.

    Cotatia sif3 este cea mai proasta din tote cele 5 sif-uri , nu este deloc activ pe bursa ca sif5 sau sif2 sau chiar sif4. 

    Este normal sa fie asa pt ca Fercala in loc sa dea dividende foloseste banii actionarilor dupa bunul lui plac sa-si faca poftele cu avioanele din capul lui, auzi la el pe criza asta vrea sa faca fabrica de elicoptere . 

    Cred ca omul ar trebui sa fie inlaturat de la conducerea sif3 pentru ca nu cred ca mai este in deplinatatea facultatilor mentale. 

    Avand in vedere ce castiguri are atat el cat si restul smecherilor care conduc sif3 este normal sa o ia razna. 

    Oricum acele AGA la sif 3 nu sunt reprezentative si nu reflecta vointa actionarilor dar stie Fercala sa faca in asa fel sa iasa hotararile pe care le vrea consiliul de administratie care inseamna tot Fercala , adica avione , elicoptere si alte pasarele din capul lui de imbogatit pe nemerit ,ca a "supt" cat de mult acest sif.

    Cred ca un singur elicopter ar fi suficient ca sa-l "zboare" pe Fercala de la conducerea sif 3. 

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

27 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2297
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5605
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7938
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.8539

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Topul firmelor din Bucuresti 2021
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro