Silvia Vlăsceanu, HENRO: „Preţurile din energie n-au cum să scadă în iarna care vine”

Silvia Vlăsceanu, director executiv al Asociaţiei Producătorilor de Energie Electrică - HENRO, avertizează că atât timp cât piaţa rămâne bazată pe preţul marginal, preţurile energiei nu au cum să scadă, mai ales iarna. În acest sistem, preţul este influenţat de cea mai scumpă tehnologie necesară pentru acoperirea cererii la un moment dat. Când consumul creşte şi producţia solară scade, sistemul are nevoie de capacităţi în bandă şi de surse flexibile, inclusiv cărbune şi gaze naturale, ale căror costuri se reflectă în preţul final al pieţei.

O altă problemă este ponderea uriaşă a Pieţei pentru Ziua Următoare - PZU. Concepută iniţial pentru ajustări şi vârfuri, piaţa spot a ajuns, potrivit Silviei Vlăsceanu, la aproximativ 50% din consum. O asemenea dependenţă de tranzacţiile pe termen foarte scurt indică lipsa contractelor stabile şi insuficienţa capacităţilor care pot asigura continuitatea sistemului.

„PZU-ul cu o pondere de 50% din consum este cam mult. Când a apărut piaţa pentru ziua următoare (cu mult înainte de piaţa intrazilnică), ea a fost gândită pentru 3-4%, să acopere şi să preia vârfurile de consum. În cazul în care îţi pleacă un client, îţi vine un client, îţi trebuie repede energie. Iar când te duci pe 50% din consum în ziua de astăzi, asta îmi arată altceva: că eu nu am stabilitatea sistemului asigurată prin capacităţi în bandă şi capacităţi flexibile pe care poate să le asigure Hidroelectrica. Discuţiile trebuie purtate şi dirijate de un dirijor care să coordoneze toate aceste investiţii. Cât priveşte optimismul meu, cât timp e acest model de piaţă bazat pe preţul marginal, preţurile n-au cum să scadă - clar, cel puţin iarna. Iarna mixul energetic se bazează pe capacităţi în bandă (cărbune, gaze naturale etc.). Ne vom baza pe aceste surse, ca întotdeauna”, a spus Silvia Vlăsceanu.

Plafonarea preţurilor a protejat temporar o parte dintre consumatori de şocul facturilor, dar, în evaluarea reprezentantei HENRO, a fost o intervenţie care a distorsionat piaţa şi ale cărei costuri se vor vedea în timp. Producătorii şi furnizorii nu şi-au recuperat integral banii, iar măsura nu a atacat cauzele structurale: deficitul de capacitate, insuficienţa reţelelor, volatilitatea pieţei şi lipsa unei planificări integrate.

Silvia Vlăsceanu a precizat: „Din punctul meu de vedere, orice intervenţie în piaţă de acest fel denaturează şi distorsionează piaţa, iar efectele se vor vedea în timp. Faptul că producătorii şi furnizorii nu şi-au recuperat banii este un aspect, dar nu a ajutat suficient sau nu asta era măsura cea mai bună; a fost o măsură pe termen scurt. Iniţial, fiecare ţară a fost pusă în situaţia de "ce aplicăm, ce faci' şi fiecare a făcut cum l-a dus capul şi ce-i oferea sistemul propriu. Spania şi Portugalia au solicitat insularizarea, noi fiind în mijlocul Europei am aplicat alte măsuri (cum a fost şi Germania cu ajutoare de stat ţintite pe industrie şi consumatori vulnerabili). Însă preţurile tot cresc de câteva luni peste tot, iar măsurile acestea nu se discută cu piaţa, din păcate. La momentul plafonării, discuţiile s-au făcut mai mult post-decizie, era deja decis în altă parte. Să fim optimişti şi să sperăm că măcar energie va fi. Preţurile să nu le discutăm acum; tragem linie pentru preţuri la primăvară”.

Directorul executiv al HENRO respinge ideea că problemele structurale pot fi rezolvate pe termen scurt. Pornirea rapidă a unei capacităţi flexibile pentru a acoperi un vârf este o intervenţie operaţională normală, nu o reformă, iar în opinia domniei sale exploatarea punctuală a unei resurse suplimentare de apă sau prelungirea improvizată a funcţionării unei capacităţi pot salva o situaţie, dar nu înlocuiesc investiţiile în producţie, mentenanţă, reţele şi personal. De aceea, reprezentanta marilor producători de energie electrică susţine că sectorul are nevoie de stabilitate şi predictibilitate, nu de soluţii „pompieristice”. Mai ales că

ţara noastră nu poate recupera în câteva luni ceea ce nu a planificat timp de ani sau chiar decenii, iar intervenţiile grăbite riscă să creeze noi distorsiuni în loc să repare problemele existente.

„Până la urmă, cred că toţi avem o parte din vina privind actuala criză energetică, plecând de la reorganizarea sistemului energetic, a sectorului energetic la modul general, instabilitatea politică şi lipsa de predictibilitate. Noi, în energie, să ştiţi că am spus-o de mai multe ori, avem nevoie de stabilitate, predictibilitate şi bine ar fi ca intervenţiile să fie limitate şi să putem să avem cât mai multă predictibilitate, astfel încât să nu ne trezim în situaţii dificile pe care, de cele mai multe ori, nu le-au creat specialiştii din sector, ci deciziile luate de-a lungul anilor şi apoi încercările de a le rezolva aşa, pompieristic, de pe o zi pe alta, ceea ce în energie nu prea merge”, a precizat Silvia Vlăsceanu.

• Un model de piaţă care nu mai ţine pasul cu noul sistem energetic

Menţionăm că HENRO reuneşte producători care utilizează practic toate marile tehnologii şi resurse energetice: cărbune, hidroenergie, energie nucleară, gaze naturale, energie solară şi eoliană. Tocmai această perspectivă asupra întregului mix o determină pe Silvia Vlăsceanu să susţină că problema nu poate fi redusă la opoziţia simplistă dintre energia „veche” şi energia „nouă”. Sistemul trebuie să funcţioneze în fiecare secundă, iar sursele trebuie să se completeze, nu să se elimine unele pe altele înainte ca alternativele să poată asigura continuitatea alimentării.

În aceste condiţii, necesarul de investiţii rămâne uriaş, potrivit directorului executiv al HENRO, cu condiţia ca investiţiile să fie făcute simultan şi coordonat, astfel încât noile proiecte să nu scoată prematur din funcţiune capacităţi necesare şi să nu rămână blocate din cauza reţelelor insuficiente.

Silvia Vlăsceanu a precizat: „Înainte să apară sursele intermitente, se spunea că un necesar optim ar fi de 1 GW instalat la 1 milion de locuitori; era un model clasic. Noi aveam în anii "90, la 20-22 de milioane de locuitori, vreo 22.000 MW instalaţi (22 GW) doar în surse clasice - adică nici n-aveam nuclearul în "90, aveam cărbune, hidro şi gaze naturale. În acest moment, statistica europeană arată că o cifră rezonabilă care să-ţi dea un confort, nu doar ca şi consumator, dar şi industriei şi aşa mai departe, un mix energetic echilibrat, ar fi vreo 2,6 GW la 1 milion. Noi suntem pe la 1,2 GW în clipa de faţă; deci suntem mult sub, avem nevoie în continuare de investiţii în capacităţi de producţie. Investiţiile trebuie să fie făcute concomitent, fără să scoată din funcţiune unele capacităţi; capacităţile trebuie să fie complementare. Şi nu doar producţia; concomitent trebuie să fie dezvoltate şi celelalte segmente, transportul şi distribuţia, pentru că altfel vedem ce s-a întâmplat în zonele fotovoltaic şi eolian unde investiţiile specifice au scăzut foarte mult acum comparativ cu cele făcute în urmă cu 15 ani. În schimb, au crescut costurile celorlalte echipamente şi nu vorbim doar despre turbine, ci şi despre transformatoare. Este o cerere de transformatoare pe măsură ce se dezvoltă sursele regenerabile, transformatoare de absolut toate puterile. Costurile acestor transformatoare sunt foarte mari. Încercăm să le aducem mai aproape de Europa, că şi aici aşteptăm câţiva bani, pentru că ele necesită nişte componente pe care nu le are orice ţară şi uite aşa, per total, costurile rămân ridicate. Degeaba dezvoltăm surse de producţie din surse regenerabile intermitente dacă nu venim şi cu investiţiile în celelalte componente şi cu o reconfigurare, o reproiectare a sistemului electroenergetic. Pentru că, dacă regula era aproximativ un transformator la un kilometru de reţea, în clipa de faţă, în care avem consumatori mulţi, ar trebui să avem posturi mai mici de transformare la distanţe şi de 50 de metri dacă se poate, plus investiţii în automatizare. Deci sistemul trebuie cu totul regândit”.

Scăderea costului panourilor sau al turbinelor nu înseamnă automat energie ieftină la capătul firului. O centrală fotovoltaică nu funcţionează în vid: are nevoie de racordare, transformatoare, linii, reţele capabile să preia fluxuri bidirecţionale, sisteme de automatizare şi soluţii de echilibrare. Dacă aceste componente lipsesc sau sunt construite cu întârziere, avantajul obţinut prin ieftinirea tehnologiei de producţie poate fi anulat de costul şi raritatea infrastructurii, a spus reprezentanta HENRO.

• „Dirijorul” care lipseşte din energia românească

Una dintre cele mai grave vulnerabilităţi identificate de directorul executiv al HENRO este absenţa unei entităţi care să coordoneze dezvoltarea sistemului electroenergetic. Dispeceratul Energetic Naţional gestionează funcţionarea sistemului, dar potrivit Silviei Vlăsceanu ar fi nevoie de un „dirijor” care să vadă ansamblul, să stabilească ordinea proiectelor şi să coreleze investiţiile producătorilor cu planurile operatorilor de distribuţie şi transport.

Domnia sa a precizat că, în lipsa acestei coordonări, un investitor poate finaliza un parc fotovoltaic şi poate descoperi că racordarea va fi posibilă abia peste trei ani. Operatorul de reţea poate să nu aibă încă soluţia tehnică sau investiţia necesară inclusă în propriul plan, capitalul rămâne blocat, energia nu ajunge în sistem, iar costul întârzierilor se propagă în piaţă şi, în cele din urmă, în preţ.

Această coordonare ar trebui să pornească de la consumatorul aflat la capătul reţelei, a arătat Silvia Vlăsceanu, care a adăugat că nu este suficient să construieşti capacităţi de producţie dacă nu ştii unde va fi cererea, cum va ajunge energia la client şi ce investiţii sunt necesare între producător şi locul de consum.

• Companiile de stat şi cele private au nevoie de reguli echitabile

Coordonarea dezvoltării energetice ar trebui să includă şi un tratament egal pentru participanţii la piaţă, a mai spus doamna Vlăsceanu. Potrivit reprezentantei HENRO, companiile cu capital majoritar de stat funcţionează adesea sub constrângeri care le încetinesc recrutarea, achiziţiile şi marile investiţii. Mai mult, procedurile, termenele şi contestaţiile pot transforma o licitaţie într-un proces foarte lung, în timp ce un investitor privat se poate mişca mai repede.

Exemplul centralei de la Mintia, cu o capacitate anunţată de aproximativ 1.700 MW şi un ritm rapid de realizare, arată diferenţa pe care o poate produce libertatea de execuţie. Comparaţia nu înseamnă eliminarea transparenţei sau a controlului asupra banului public, ci nevoia unor reguli care să permită companiilor energetice de stat să concureze real într-o piaţă în care produsul final este acelaşi: energia electrică.

Tratamentul echitabil trebuie să privească fiscalitatea, obligaţiile către buget, achiziţiile, angajările şi administrarea curentă. Limitările administrative rupte de realitatea operaţională - inclusiv cele privind deplasarea conducerii unor companii cu puncte de lucru în întreaga ţară - pot părea minore, dar efectele lor se acumulează şi încetinesc funcţionarea sectorului.

Transformarea sistemului energetic aduce şi un risc despre care se discută încă prea puţin: atacurile cibernetice. Digitalizarea şi automatizarea cresc eficienţa, dar extind simultan suprafaţa vulnerabilă, a spus Silvia Vlăsceanu, care a arătat că un atac poate lovi oricare dintre verigile lanţului - producţie, transport, distribuţie sau furnizare - şi poate afecta nu doar datele, ci chiar continuitatea serviciului.

Domnia sa a menţionat că ţara noastră şi-a construit treptat cadrul de protecţie a infrastructurilor critice şi a transpus cerinţele europene din domeniu, inclusiv cele asociate directivelor NIS, ba chiar în energie s-a discutat şi despre înfiinţarea unui centru specializat de răspuns la incidente. Apariţia unei noi instituţii nu va fi însă suficientă dacă aceasta nu este susţinută de competenţe, cooperare între operatori, exerciţii reale de răspuns şi investiţii continue, a precizat directorul executiv al HENRO, care a adăugat că dezvoltarea inteligenţei artificiale amplifică atât instrumentele de apărare, cât şi sofisticarea ameninţărilor, ceea ce obligă sectorul să trateze securitatea cibernetică drept parte a securităţii energetice naţionale.