Simona Miculescu, noul reprezentant al Secretarului general ONU şi Director al Biroului ONU de la Belgrad

Elena Deacu
Politică / 9 iunie 2015

Fostul reprezentantul Permanent al României la ONU (New York), ambasadorul Simona Miculescu, a fost desemnat în calitate de reprezentant al Secretarului general ONU şi Director al Biroului Organizaţiei Naţiunilor Unite de la Belgrad

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu salută numirea de către Secretarul general (SG) al ONU Ban Ki-moon a diplomatului român Simona Miculescu în calitate de reprezentant al SG ONU şi Director al Biroului Organizaţiei Naţiunilor Unite de la Belgrad (UNOB). Din această poziţie, ambasadorul Miculescu va conduce activităţile UNOB în sprijinul Misiunii ONU de Administrare Interimară în Kosovo (UNMIK) şi activităţile regionale relevante pentru ONU şi activitatea UNMIK.

"O felicit pe doamna ambasador Simona Miculescu pentru obţinerea acestei funcţii importante în cadrul sistemului ONU. România, prin Ministerul Afacerilor Externe, promovează activ diplomaţi în poziţii de înaltă responsabilitate reuşind să obţină cea mai înaltă poziţie deţinută de un diplomat român, în prezent, în cadrul sistemului ONU. Desemnarea ambasadorului Miculescu în această funcţie reprezintă atât o apreciere evidentă a competenţei şi realizărilor obţinute în timpul mandatului său la New York, cât şi o confirmare a activităţii desfăşurate de România în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite", a declarat ministrul Bogdan Aurescu.

Ambasadoarea Simona Miculescu are o vastă experienţă diplomatică, dobândită de-a lungul diverselor posturi de conducere deţinute atât în organisme internaţionale, cât şi în cadrul instituţiilor guvernamentale ale statului român, inclusiv, în prezent, în calitate de Reprezentant Permanent al României la ONU.

În perioada 2000-2004, a deţinut funcţia de Consilier pentru politică externă al Preşedintelui României şi a obţinut în anul 2002 rangul de ambasador.

De asemenea, a fost purtător de cuvânt şi director al Serviciului de presă din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Consilier al Ministrului pentru relaţia cu mass-media. În cadrul activităţii desfăşurate la Ambasada României la Washington a deţinut poziţia de secretar de presă. De asemenea, a ocupat în perioada 2006-2007 funcţia de Consilier principal al Guvernului irakian pe probleme de comunicare publică, precum şi cea de coordonator al Departamentului de informaţii publice al Misiunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în Kosovo (1999-2000).

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb