Smartree a încheiat primul semestru al anului 2026 cu o creştere de 7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Evoluţia pozitivă s-a reflectat la nivelul tuturor ariilor de business ale companiei, pe fondul interesului crescut al organizaţiilor pentru eficientizarea şi digitalizarea proceselor de HR, informează sursa citată.
Digitalizarea HR evoluează dincolo de automatizarea activităţilor administrative, către o abordare în care tehnologia, datele şi expertiza trebuie să funcţioneze împreună. Pentru companii, miza este simplificarea activităţii, păstrând în acelaşi timp acurateţea şi conformitatea proceselor, se arată în comunicatul de presă.
„Rezultatele primului semestru arată că organizaţiile au nevoie de instrumente care să simplifice activitatea echipelor de HR şi să conecteze informaţiile relevante. Într-un domeniu în care gestionăm date sensibile şi activităţi critice pentru organizaţii şi angajaţi, eficienţa trebuie să vină împreună cu acurateţe, stabilitate şi siguranţă. Acestea rămân criterii esenţiale în modul în care construim serviciile şi produsele Smartree”, declară Nicoleta Mihaiu, CEO Smartree, se mai arată în comunicatul de presă.
În prima jumătate a anului, Smartree a continuat investiţiile în platforma proprie şi în integrarea acesteia cu sistemele utilizate de clienţi, urmărind simplificarea fluxurilor de lucru şi reducerea activităţilor repetitive, conform sursei citate.
Adopţia si utilizarea inteligenţei artificiale fac parte din această direcţie, în special în zonele în care pot prelua sarcini repetitive şi pot oferi specialiştilor mai mult timp pentru activităţi cu valoare adăugată. Pentru Smartree, tehnologia rămâne însă un instrument care completează expertiza specialiştilor, într-un domeniu în care corectitudinea şi capacitatea de a gestiona situaţii particulare sunt esenţiale, potrivit comunicatului de presă.
Securitatea datelor reprezintă, la rândul său, o componentă importantă. Smartree operează în conformitate cu standarde şi acreditări internaţionale care susţin un nivel ridicat de guvernanţă şi management al riscurilor, necesare în gestionarea datelor sensibile specifice activităţilor de HR, informează sursa citată.
Pentru cea de-a doua jumătate a anului, Smartree îşi propune să menţină ritmul de creştere şi să îşi consolideze poziţia pe piaţa locală, urmărind în acelaşi timp oportunităţile generate de transformările din zona de HR şi tehnologie, conform comunicatului de presă.


























































Opinia Cititorului