SNPPC critică atitudinea structurilor de presă ale IGPR şi MAI în cazul intervievării personalului feminin din Poliţie

F.A.
Comunicate de presă / 15 ianuarie 2013

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) dezaprobă aspectul public pe care l-a căpătat metodologia de intervievare a personalului feminin din M.A.I. referitor la posibile fapte de discriminare şi hărţuire, în relaţiile lor de serviciu.

SNPPC acuză structurile de presă şi de Relaţii publice ale IGPR şi MAI, pentru inactivitatea lor faţă de o problemă internă care, gestionată inabil, a invadat spaţiul public, evidenţiindu-se prin conotaţii derizoriu-erotice şi abateri deontologice la o metodologie declanşată pe un fond de bună credinţă, se precizează într-un comunicat remis redacţiei.

Sindicatul cere ministrului Radu Stroe să declanşeze şi alte campanii de evidenţiere şi abuzuri contra personalului MAI, campanii axate, cu prioritate, pe următoarele teme:

- frecvente ordine şi dispoziţii ilegale emise de către MAI; IGPR şi consecutiv de către Inspectoratele de Poliţie Judeţene;

- obligarea tacită a poliţiştilor să cumpere, din bani proprii, materiale şi logistică strict necesare activităţilor de serviciu;

- echiparea precară a personalului participant la misiuni;

- nerespectarea, la cererea şefilor, a programului legal de muncă şi folosirea muncii forţate a poliţiştilor;

- regimul incompatibiltăţii poliţiştilor faţă de alte profesii;

- abuzul de drept folosit în cercetările administrative şi disciplinare etc.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0550
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4541
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0107
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb