Sobianin le cere locuitorilor Moscovei să nu iasă din casă

S.B.
Internaţional / 24 iunie 2023

Sobianin le cere locuitorilor Moscovei să nu iasă din casă

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, îi îndeamnă sâmbătă pe locuitorii capitalei ruse să nu se deplaseze în oraş şi anunţă că luni va fi zi liberă, în vederea unei "minimizări a riscurilor", infornează news.ro.

"Un regim de operaţiuni antiteroriste a fost declarat în Moscova", anunţă într-o postare pe Telegram Sobianin, relatează BBC News.

El le cere moscoviţilor "să se abţină să se deplaseze în oraş cât mai mult posibil".

"Serviciile municipale sunt în alertă maximă", anunţă el.

Mercenari wagner se îndreaptă către nord, spre Moscova, din sudul Rusiei.

"Situaţia este dificilă", declară Sobianin pe Telegram.

El anunţă că circulaţia poate fi închisă pe unele drumuri sau în anumite cartiere.

Autorităţile ruse au anunţat o "operaţiune antiteroristă" în oraşul Moscova, în regiunea Moscova şi în regiunea Voronej (sud).

Acest regim le oferă autorităţilor ruse puteri speciale.

Astfel, ele pot restricţiona deplasarea persoanelor şi transportul în comun, pot monitoiza sau restricţiona comunicaţiile, pot percheziţiona persoane şi vehicule şi pot evacua populaţia, dacă este necesar.

Sâmbătă, viaţa continua în mod normal în capitala rusă, însă într-o prezenţă puternică a securităţii, iar baraje rutiere au fost instalate în vederea verificării vehculelor.

Unele poduri au fost închise.

Zone situate în centrul Moscovei - inclusiv Piaţa Roşie - au fost închise.

Anterior, situaţia era normală.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Adicătelea era vreun risc real ca Prigojin sa ocupe Moscova cu 3 tancuri ??

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb