Abonament gratuit
Videoconferinţa “Investiţii imobiliare şi achiziţii publice în pandemie”Videoconferinţa “Investiţii imobiliare şi achiziţii publice în pandemie”

Socialiştii au câştigat alegerile din Moldova

V.R.
Ziarul BURSA #Politică /

Igor Dodon

Igor Dodon

Totuşi, PSRM intenţionează să conteste rezultatele în cel puţin şase circumscripţii  

Opoziţia spune că scrutinul a fost fraudat, observatorii OSCE susţin că acesta a fost liber şi corect

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), formaţiunea preşedintelui pro-rus Igor Dodon, a câştigat alegerile parlamentare des­făşurate duminică, obţinând un scor de 31,22%.

Pe locul al doilea se află blocul pro-european ACUM, cu 26,66% dintre voturi. Alianţa ACUM este formată din Platforma Demnitate şi Adevăr, condusă de Andrei Năstase, şi Partidul Acţiune şi Solidaritate, condus de Maia Sandu.

Pe locul al treilea s-a situat Partidul Democrat din Moldova, condus de Vladimir Plahotniuc, cu 23,73% dintre voturi.

În Parlamentul de la Chişinău a mai intrat Partidul ŞOR (pro-rus), care a obţinut 8,35% dintre voturi.

Prezenţa la vot a fost de aproape 50% (circa un milion şi jumătate de cetăţeni ai Moldovei).

Preşedintele PSRM, Zinaida Greceanîi, a declarat, ieri, că nu exclude organizarea de alegeri anticipate întrucât socialiştii au multe întrebări şi neclarităţi în legătură cu rezultatele scrutinului în câteva circumscripţii din ţară, conform Sputnik, care adaugă că în unele circumscripţii, conform proceselor verbale, candidaţii PSRM au acumulat majoritatea voturilor, iar pe site-ul Comisiei Electorale Centrale scrie că procesele verbale încă nu au fost procesate.

Reprezentantul PSRM, Maxim Lebedinschi, a menţionat că formaţiunea intenţionează să conteste rezultatele alegerilor în cel puţin şase circumscripţii uninominale.

Lebedinschi susţine că s-au constatat cazuri de utilizare a resurselor administrative, coruperea şi transportarea în mod organizat a alegătorilor la secţiile de votare, fapt ce a influenţat rezultatele alegerilor.

Opoziţia, despre ziua alegerilor: "Cea mai neagră pagină din istoria electorală a Moldovei"

Rezultatele alegerilor parlamentare din Moldova nu reflectă opinia cetăţenilor, întrucât s-au comis abuzuri care au fraudat masiv votul, scrie glasul.md, menţionând că aceasta este opinia copreşedinţilor blocului ACUM, Maia Sandu şi Andrei Năstase.

Andrei Năstase a menţionat: "Blocul ACUM nu recunoaşte alegerile ca fiind libere şi corecte. Duminică a fost scrisă cea mai neagră pagină din istoria electorală a Republicii Moldova. Miile de oameni aduşi în mod organizat din Transnistria pentru 20 de dolari au votat de mai multe ori pe lis­te suplimentare în secţii diferite. Moldova a fost sub asediu, iar instituţiile au predat statul pentru 24 de ore organizaţiilor mafiote, criminale. Oamenilor liberi le-a fost furat votul la prezidenţialele din 2016. La fel s-a întâmplat la scrutinul pentru primăria capitalei, de anul trecut. Anunţ public că fraudarea alegerilor parlamentare va face obiectul unei anchete detaliate şi transparente a evenimentelor şi faptelor premeditate şi coordonate de criminalii care au decis să fure şi de această dată votul oamenilor. Vinovaţii vor fi pedepsiţi, iar faptele lor dovedite vor fi comunicate public, cu maximă transparenţă".

Maia Sandu a adăugat: "Le solicităm respectuos observatorilor internaţionali să nu se grăbească să recunoas­că aceste alegeri drept libere şi corecte indiferent de rezultate. Trebuie să luptăm pentru readucerea ţării pe făgaşul democraţiei. Miza nu este doar guvernarea pentru următorii patru ani, ci funcţionarea statului şi a supremaţiei legii de acum încolo".

Însă, reprezentanţii misiunii de observare a alegerilor a OSCE au constatat că scrutinul de duminică a fost liber şi corect, potrivit timpul.md.

Şeful misiunii, parlamentarul georgian George Tsereteli, a declarat, în numele a peste 300 de observatori - parlamentari şi experţi, că alegerile parlamentare din 24 februarie au fost competitive, iar drepturile fundamentale - în linii mari, respectate.

"Ziua votului a trecut fără incidente majore, observatorii au evidenţiat doar aducerea organizată a votanţilor din regiunea transnistreană şi presupunerea că unii dintre ei au fost plăţi ca să voteze un anumit concurent", a mai spus Tsereteli.

Observatorii au menţionat că aceste momente au fost generate de dificultăţile legate de deschiderea secţiilor de votare în stânga Nistrului şi şi-au exprimat speranţa că noul Parlament va contribui la consolidarea măsurilor de încredere între cele două maluri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie