39% dintre participanţii la cel mai recent sondaj derulat de eJobs spun că nu sunt mulţumiţi de salariul pe care îl câştigă în prezent, se arată într-un comunicat al eJobs remis redacţiei. 52,8% se declară mulţumiţi doar într-o oarecare măsură, în timp ce doar 8,2% nu au motive de nemulţumire din acest punct de vedere. Din acest motiv, aproape 70% spun că au ajuns să resimtă des sau foarte des presiune financiară în viaţa de zi cu zi. Din categoria celor care nu se simt împovăraţi de nivelul cheltuielilor lunare fac parte mai puţin de 6% dintre respondenţi.
„Principalele motive responsabile pentru această presiune financiare sunt costurile lunare prea mari pe care le au cu utilităţile, datoriile (credite, carduri de credit, împrumuturi) sau faptul că nu mai ţin pasul cu creşterea preţurilor, în condiţiile în care consumă aceleaşi produse sau servicii ca în trecut. 18% dintre respondenţi spun că şi-ar dori să îşi poată permite şi alte produse sau servicii decât cele de bază, iar acest lucru le generează un puternic sentiment de frustrare”, spune Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
Deşi datele studiului arată că angajaţii sunt mai degrabă nemulţumiţi decât mulţumiţi de salariile lor, aproape 63% spun că au primit o mărire salariu în ultimul an şi jumătate. Astfel, 29,1% au avut parte de o majorare salarială în 2025, iar 33,7% în 2024. Pentru 15,1% cea mai recentă creştere a avut loc în 2023, 6% au acelaşi salariu din 2022, iar 3% din 2020 sau 2021. 7,7% nu îşi amintesc când le-a crescut ultima dată salariul, iar pentru 5,5% salariul de acum este acelaşi ca în momentul angajării.
Întrebaţi care este venitul net lunar de care ar avea nevoie pentru a nu resimţi presiune financiară şi a avea un trai decent, 24,6% indică un plafon cuprins între 6.001 şi 8.000 de lei. 22% ar avea nevoie de un salariu între 8.001 şi 10.000 de lei, 15,5% între 10.001 şi 12.000 de lei, iar 13,3% peste 15.000 de lei. Un sfert dintre respondenţi s-ar descurca şi cu mai puţin de 6.000 de lei pe lună.
„Chiar dacă vorbim despre un procent consistent de respondenţi care au avut recent o majorare salarială, încă vedem o discrepanţă destul de mare între nivelul salarial la care se află acum şi creşterea de care ar mai avea nevoie pentru a atinge un punct de confort financiar. Răspunsurile lor ne arată că, în cea mai mare parte a cazurilor, ar mai avea nevoie de cel puţin 20% în plus faţă de cât câştigă acum”, explică Ana Călugăru. Tocmai de aceea, dacă ar fi puşi în faţa posibilităţii de a-şi schimba jobul cu unul de la care ar putea câştiga salariul de care au nevoie pentru a se întreţine fără mari renunţări, 84% ar face acest lucru fără nicio ezitare.
Există, însă, şi elemente care, pe lângă salariu, ar putea contribui la reducerea presiunii financiare şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii profesionale. Pe primul loc se află flexibilitatea programului de lucru, menţionată de o treime dintre angajaţi. Apoi, urmează beneficiile extrasalariale, oportunităţile de dezvoltare profesională şi de avansare în carieră, dar şi un mediu de lucru plăcut şi o cultură organizaţională sănătoasă.
Sondajul a fost realizat în luna iunie, pe un eşantion de 2.452 de respondenţi angajaţi full time, part time sau freelanceri. Plafoanele salariale în care se încadrează participanţii la studiu sunt următoarele: 17,2% aveau un salariu cuprins între 2.500 şi 3.500 de lei, 29,3% între 3.501 şi 5.000 de lei, 31,2% între 5.001 şi 8.000 de lei, 13,5% între 8.001 şi 12.000 de lei şi 5,4% peste 12.001 lei. 3,5% nu au dorit să răspundă.
Opinia Cititorului