Şova: "Ilegalităţi evidente la CEC pentru creditul Ioanei Băsescu"

F.A.
Politică / 24 noiembrie 2013

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate, că în cazul creditului bancar acordat Ioanei Băsescu de la CEC Bank "ilegalităţile sunt evidente".

Domnia sa consideră, de asemenea, că preşedintele băncii, Radu Gheţea, ar fi trebuit să demisioneze.

Şova a explicat: "În mod evident sunt nişte ilegalităţi acolo care trebuie analizate. Ilegalităţile sunt la CEC în primul rând. Pentru mine, întrebarea simplă este una singură: un cetăţean al României, X, având veniturile doamnei Ioana Băsescu, şi situaţia financiară a domniei sale, exact aceea care este, nici nu o ştiu exact, că nu m-a interesat, putea obţine acest credit de la CEC în condiţii identice? Da sau nu?".

Totodată, oficialul a afirmat că ştie destul de puţin despre piaţa terenurilor agricole din ţara noastră şi îi este greu să se pronunţe dacă preţul plătit de fiica preşedintelui pentru respectiva suprafaţă a fost redus sau ridicat.

"Pe mine mă interesează comportamentul CEC-ului, care fiind o bancă a românilor nu poate să fie pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă", a conchis Şova.

Conducerea Senatului a aprobat luni înfiinţarea unei subcomisii de anchetă privind activitatea CEC Bank.

Fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, Ioana, a cumpărat un teren agricol de peste 290 de hectare în zona localităţii Nana din judeţul Călăraşi, contractând de la CEC Bank un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro şi achitând din surse proprii aproape 280.000 de euro.

Traian Băsescu a declarat că a convins-o pe fiica sa să cumpere terenul pentru că vrea să fie fermier şi a adăugat că, din familie, doar aceasta era eligibilă pentru a primi un credit ipotecar.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. totusi afirmatia dumneavoastra pe pune si pe mine un bou fara doctorat intr-o problema filozofica: daca nu stiti situatia financiara exacta cum puteti afirma ca ceva nu e posibil.Sunteti un fel de prieten de-al meu cu coada stufoasa care pretindea ca a semnat ceva care insa de fapt nici nu a citit " Şova a explicat: "În mod evident sunt nişte ilegalităţi acolo care trebuie analizate. Ilegalităţile sunt la CEC în primul rând. Pentru mine, întrebarea simplă este una singură: un cetăţean al României, X, având veniturile doamnei Ioana Băsescu, şi situaţia financiară a domniei sale, exact aceea care este, nici nu o ştiu exact, că nu m-a interesat, putea obţine acest credit de la CEC în condiţii identice? Da sau nu?". Eu as raspunde IN ESENTA IDENTICE. Pentru dezlegarea enigmei sunati la uniunea europeana si intrebati ce inseamna 87,88 in comparatie cu 117,118. In alta ordine de idei a afirma aceste lucruri inaintea importantei delegatii din tara soarelui rasare nu face decat sa va completeze profilul fara cusur...

    1. Dar bou-i bou, n-ai ce sa-i faci.......

      Mai este si SOVAielnicul care, nu stie exact, ca nu s-a interesat, dar zice si el......mai SOVAielnic dar zice! ca de! e bine sa se afle omul in treaba. 

    De ce nu recunoaste Dan Sova ca Radu Ghetea nici nu era in tzara cand CEC-ul a dat creditul Ioanei Basescu, ci era chiar cu el in delegatie in China?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb