SpaceX a încheiat prima zi de tranzacţionare la Nasdaq cu o evaluare de circa 2,1 trilioane de dolari, după cea mai mare ofertă publică iniţială (IPO) din istorie, acţiunile companiei crescând cu 19% faţă de preţul de listare, până la 160,95 dolari, într-un debut bursier considerat istoric de presa financiară internaţională.
Elon Musk, fondatorul şi directorul general al SpaceX şi Gwynne Shotwell, preşedintele şi directorul operaţional al companiei, au participat la deschiderea şedinţei de tranzacţionare de vineri, Musk din Texas, iar Shotwell de la sediul Nasdaq din New York.
În discursul susţinut vineri la baza companiei din Texas, Musk a spus, potrivit CNBC: ”SpaceX înseamnă transformarea science-fiction-ului în realitate (...). Oricine aţi fi şi de oriunde ne urmăriţi, SpaceX îşi doreşte să vă poată duce pe Lună, pe Marte şi, în cele din urmă, chiar mai departe”.
Anterior, în cadrul unei transmisiuni live organizate de JPMorgan Chase înaintea IPO-ului, Elon Musk a afirmat că şi-a dorit să listeze SpaceX la bursă în această perioadă pentru a atrage capitalul necesar ”unei faze semnificative de creştere”, având în plan să plaseze pe orbită peste 100.000 de sateliţi pentru comunicaţii, să finanţeze dezvoltarea uriaşelor rachete Starship şi să construiască centre de date pentru inteligenţă artificială în spaţiu, printre alte iniţiative, conform CNBC.
Listarea la Nasdaq vine în urma unei oferte publice iniţiale prin care SpaceX a vândut 555,6 milioane de acţiuni la preţul de 135 de dolari pe titlu, atrăgând 75 de miliarde de dolari, la care se poate adăuga o opţiune de supraalocare pentru circa 83 de milioane de acţiuni.
Elon Musk, care odată cu listarea SpaceX a devenit primul trilionar al lumii, deţine aproximativ 42% din capitalul SpaceX dar controlează circa 82% din drepturile de vot prin intermediul acţiunilor Class B cu drepturi de vot multiple, conform informaţiilor disponibile pe portalul AOL.
• Ce este SpaceX?
Investitorii cunosc cel mai bine SpaceX drept o companie de lansări spaţiale, însă, deocamdată, serviciile de comunicaţii prin satelit sunt singurele profitabile şi cele care îi asigură veniturile. În perspectivă, Elon Musk consideră că cea mai mare oportunitate de piaţă a companiei se află într-un al treilea domeniu: inteligenţa artificială, conform unui articol publicat săptămâna trecută de MarketWatch.
”Din perspectiva listării la bursă, faptul că afacerea de inteligenţă artificială este plasată în prim-plan poziţionează compania în linie cu una dintre cele mai populare teme investiţionale din toate timpurile”, a spus Nicolas Owens, analist de acţiuni la Morningstar.
Compania estimează că piaţa sa totală adresabilă pe termen scurt se ridică la 5,7 trilioane de dolari, atribuind doar 370 de miliarde soluţiilor bazate pe tehnologiile spaţiale. Alte 1,6 trilioane de dolari sunt asociate afacerii sale de conectivitate, ce include serviciul de internet prin satelit Starlink, în vreme ce restul provine din servicii legate de inteligenţa artificială, precum infrastructura, scrie MarketWatch.
Pe termen lung însă, SpaceX estimează că piaţa sa totală adresabilă va ajunge la 28,5 trilioane de dolari, cu circa trei trilioane mai puţin decât PIB-ul actual al Statelor Unite, creştere determinată aproape în întregime de oportunităţile create de inteligenţa artificială. Cea mai mare parte a acestei pieţe este atribuită unor aplicaţii enterprise încă nedefinite (n.r. soluţii software şi servicii AI destinate companiilor), care, potrivit SpaceX, vor reprezenta 22,7 trilioane de dolari, mai scrie MarketWatch.
David Morrison, analist senior de piaţă la Trade Nation, consideră că afacerea de inteligenţă artificială xAI reprezintă, probabil, circa un trilion de dolari din evaluarea de 1,75 trilioane obţinută de SpaceX în IPO.
”Aceasta este o miză importantă pe faptul că xAI va reuşi să obţină un avantaj competitiv durabil faţă de rivalii săi în anii următori”, a spus Morrison, făcând referire la seria de pierderi înregistrate de compania de inteligenţă artificială de la înfiinţarea sa, în urmă cu trei ani, conform MarketWatch.
CNBC scrie că SpaceX nu are în prezent o poziţie semnificativă pe piaţa aplicaţiilor enterprise. ”Cred că există un potenţial extraordinar pentru SpaceX în zona aplicaţiilor enterprise. Dar, ca să fim foarte clari, poziţionarea companiei pe acest segment este practic inexistentă în acest moment”, a spus Arnal Dayaratna, analist la International Data Corporation.
Totuşi, pentru ca SpaceX să îşi atingă cele mai ambiţioase obiective, este nevoie ca proiectul Starship să aibă succes. Deşi racheta parţial reutilizabilă Falcon 9 reprezintă de ani buni principalul vehicul de lansare al industriei spaţiale, aceasta are anumite limitări, care ar putea fi depăşite prin Starship, o mega-rachetă despre care SpaceX afirmă că poate transporta pe orbita joasă a Pământului o încărcătură utilă de peste patru ori mai mare decât cea a Falcon 9, potrivit MarketWatch.
”Starship va revoluţiona cu adevărat explorarea spaţiului. Este primul model de rachetă capabil de reutilizare completă şi rapidă”, a declarat Elon Musk săptămâna trecută, conform sursei menţionate, adăugând: ”Reutilizarea este progresul fundamental”.
Odată intrată în exploatare comercială, Starship ar urma să permită SpaceX să înceapă lansarea sateliţilor Starlink V3 şi a sateliţilor dedicaţi inteligenţei artificiale, elemente esenţiale ale strategiei sale în domeniul AI. Musk şi alţi susţinători ai conceptului consideră că sateliţii AI, care ar putea funcţiona ca centre de date amplasate în spaţiu, pot oferi o soluţie la necesarul uriaş de energie al marilor operatori de infrastructură de calcul, mai scrie MarketWatch.
• Keith Snyder, analist senior la CFRA Research, consideră că acţiunea SpaceX este supraevaluată
Voci importante de pe Wall Street pun sub semnul întrebării evaluările SpaceX, în vreme ce unii investitori văd în compania fondată de Elon Musk un actor care va redefini industria spaţială, conform presei internaţionale.
Keith Snyder, analist senior la CFRA Research, este sceptic în privinţa faptului că SpaceX valorează cu adevărat 1,77 trilioane de dolari (sau 1,75 trilioane conform altor surse), evaluarea stabilită în cadrul IPO-ului, scrie CNBC.
”A fost greu de înghiţit chiar şi la acel nivel (n.r. din IPO). Ritmurile de creştere care ar fi necesare în segmentul inteligenţei artificiale şi multiplii premium care ar trebui aplicaţi pentru a ajunge la evaluările despre care vorbim ar trebui să fie pur şi simplu astronomici, aproape ridicoli”, a spus Snyder, conform trustului media menţionat.
Analistul este ferm convins că acţiunea este supraevaluată şi a emis, vineri, un raport de analiză cu recomandarea ”Vinde” pentru SpaceX, cu un preţ ţintă de 115 dolari pentru următoarele douăsprezece luni, semnificativ sub preţul de 135 de dolari obţinut în IPO, mai scrie sursa menţionată.
Snyder consideră că evaluarea SpaceX implică aşteptări foarte ridicate pentru a căror îndeplinire compania va trebui să demonstreze viabilitatea Starship, să extindă Starlink, să genereze randamente din infrastructura de inteligenţă artificială şi, în cele din urmă, să producă fluxuri libere de numerar consistente, conform unui alt articol publicat de CNBC.
• Damodaran: ”Chiar şi în cele mai optimiste scenarii, o evaluare de 1,8 trilioane de dolari este foarte greu de justificat”
Aswath Damodaran, supranumit ”părintele evaluărilor”, are rezerve serioase cu privire la evaluarea SpaceX, catalogând piaţa adresabilă a companiei drept o ”halucinaţie”, conform CNBC.
”SpaceX este o companie extraordinară, o realizare remarcabilă din punct de vedere al ingineriei. Dar, chiar şi dacă mergi pe cele optimiste scenarii, o evaluare de 1,8 trilioane de dolari este foarte greu de justificat”, a spus vineri Damodaran, care este şi profesor de finanţe la Universitatea New York.
În opinia sa, o evaluare de 1,3 trilioane de dolari presupune deja ”cel mai optimist scenariu împins la limită”, conform CNBC.
Damodaran a mai spus că, atunci când a văzut estimarea SpaceX privind o piaţă adresabilă de 28,5 trilioane de dolari, a avut impresia că prospectul a fost scris de Grok, asistentul de inteligenţă artificială deţinut de Elon Musk şi nu de un bancher.
”Este o halucinaţie. Mi-ar fi jenă să avansez o asemenea cifră”, a spus profesorul de finanţe, citat de CNBC.
În schimb directorul operaţional al SpaceX, Gwynne Shotwell, susţine că valoarea de 28,5 trilioane de dolari a pieţei adresabile reflectă toţi ”oamenii digitali, roboţii umanoizi şi autoturismele complet autonome de pe planetă”. Ea afirmă că toate acestea vor avea nevoie de inteligenţă artificială şi comunicaţii şi vor trebui să ”trimită date înapoi către bază”.
”Vor folosi Starlink pentru asta”, a spus Shotwell, săptămâna trecută, la CNBC.
• ”Prima Elon Musk”
Unii analişti şi investitori consideră că succesul obţinut până acum de Elon Musk cu Tesla şi alte proiecte în care a fost implicat, precum şi viziunea sa, justifică evaluări extrem de ridicate ale companiilor sale, fenomen cunoscut drept ”prima Elon”.
Seth Hickle, director de investiţii la Mindset Wealth Management, a spus, potrivit Reuters: ”Pentru mulţi investitori, SpaceX reprezintă echivalentul unei investiţii în companiile feroviare din perioada Revoluţiei Industriale, care sunt dispuşi să plătească «prima Elon Musk» pentru a beneficia de această oportunitate”.
Shaun Maguire, partener în cadrul Sequoia Capital şi un apropiat al lui Elon Musk, a afirmat că înţelege de ce unele dintre proiecţiile de venituri ale SpaceX par ”nebuneşti”, însă nu intenţionează să vândă niciodată acţiunile pe care le deţine personal.
”Îmi voi păstra acţiunile pentru totdeauna”, a spus Maguire la CNBC, dar citat de Business Insider, adăugând că Sequoia, care a investit în SpaceX în anul 2020, poate să vândă o parte din participaţie ”dacă vom considera că evaluarea a depăşit cu mult fundamentele companiei”.
Întrebat despre estimarea SpaceX privind o piaţă de 22,7 trilioane de dolari pentru aplicaţii enterprise, Maguire a folosit analogia primelor etape ale construirii căilor ferate pentru a descrie proiectul Starship.
”Ştiu că pare nebunesc, dar intrăm într-o nouă eră. Oamenii subestimează amploarea infrastructurii care va fi construită şi cât de uşor va deveni accesul la resurse energetice în spaţiu”, a spus Shaun Maguire, conform Business Insider.
La preţul de închidere de vineri, acţiunile SpaceX erau evaluate la un multiplu de circa 112 ori vânzările anului trecut, în vreme ce compania este pe pierdere. Prin comparaţie, Nvidia este evaluată la un multiplu preţ/vânzări de aproape 20, conform MarketWatch.
”SpaceX reprezintă o acţiune care nu se tranzacţionează pe baza fundamentelor financiare”, a declarat la CNBC Robert Greifeld, fostul şef al Nasdaq, adăugând că performanţa companiei se bazează ”pe aspiraţia a ceea ce este posibil pentru spiritul uman în viitor”.
• Printre giganţii de peste un trilion de dolari, însă pe pierdere
SpaceX a devenit a şasea cea mai valoroasă companie din Statele Unite, alăturându-se oficial clubului restrâns al corporaţiilor evaluate la peste un trilion de dolari, dar datele financiare sugerează că producătorul de rachete nu îşi merită locul în acest grup, scrie CNBC.
Compania lui Musk a generat venituri de 18,7 miliarde de dolari anul trecut, doar o treime din veniturile de 58,1 miliarde realizate de următoarea cea mai mică companie din grup, Micron Technology, în vreme ce Amazon şi Apple au avut venituri de 742,8 miliarde de dolari şi 451,5 miliarde, conform datelor trustului de presă.
În plus, SpaceX a raportat anul trecut o pierdere de 4,9 miliarde de dolari, fiind singura companie din acest grup care a înregistrat un rezultat negativ. Prin comparaţie, toate celelalte companii sunt profitabile, inclusiv Tesla, cealaltă companie listată controlată de Elon Musk, care a obţinut un profit de 3,9 miliarde de dolari, cel mai redus din grup.
Potrivit documentelor depuse pentru IPO, divizia de conectivitate a SpaceX, formată în principal din Starlink, a generat venituri de 11,39 miliarde de dolari în 2025, reprezentând 61% din vânzările totale ale companiei, iar în primul trimestru ponderea a crescut la 69%.
SpaceX a avertizat investitorii în prospect că este posibil să nu ajungă la profitabilitate în viitorul apropiat, în condiţiile în care atât cheltuielile de capital, cât şi cele operaţionale sunt aşteptate să crească pe măsură ce compania continuă să investească masiv în Starship şi în iniţiativele sale din domeniul inteligenţei artificiale.
Potrivit documentelor depuse pentru IPO, SpaceX a acumulat pierderi totale de circa 41,3 miliarde de dolari de la înfiinţarea sa în 2002, scrie CNBC.
• Solicitări pentru impozitarea marilor averi după ascensiunea lui Musk la statutul de trilionar
Statutul lui Musk de prima persoană din istorie cu o avere de peste un trilion de dolari a alimentat dezbaterea privind inegalitatea averii şi influenţa tot mai mare a celor mai bogaţi americani, scrie CNBC.
Senatoarea Elizabeth Warren, democrată din Massachusetts, a reacţionat virulent la IPO-ul SpaceX, cerând introducerea unui impozit pe avere şi intensificarea verificărilor realizate de Comisia pentru Valori Mobiliare şi Burse din Statele Unite (SEC), potrivit CNBC.
Warren a scris pe o reţea de socializare că Musk ”tocmai a devenit primul trilionar din lume”, în timp ce o gospodărie americană obişnuită ar trebui să muncească peste unsprezece milioane de ani pentru a acumula o asemenea avere. ”Avem nevoie de un impozit pe avere”, a scris ea pe platforma X, deţinută chiar de Elon Musk.
Într-o postare separată, Warren, principalul reprezentant al democraţilor în Comisia pentru afaceri bancare a Senatului, a criticat SEC.
”SEC-ul lui Trump a aprobat un IPO ale cărui cifre au fost catalogate de analişti drept «lipsite de sens». Lumea va avea primul său trilionar, în timp ce americanii din întreaga ţară adună cu greu fiecare dolar în vederea economisirii pentru pensie. În loc să schimbe regulile pentru a grăbi includerea SpaceX în portofoliile de pensii ale americanilor, furnizorii de indici ar trebui să se asigure că îşi fac treaba pentru a proteja investiţiile familiilor americane. Iar SEC ar trebui să-şi facă treaba şi să se asigure că Elon Musk nu îi înşală pe investitori”, a afirmat senatoarea democrată, conform CNBC.
Şi primarul oraşului New York, Zohran Mamdani, care şi-a construit campania pe ideea impozitării celor foarte bogaţi, a reacţionat la oferta publică istorică a SpaceX.
”Motivul nr. 1.000.000.000.000 pentru care ar trebui să-i impozităm pe cei bogaţi”, a scris Mamdani într-o postare pe X, ca răspuns la un articol despre faptul că Musk a devenit trilionar, potrivit Business Insider.





















































Opinia Cititorului