Sphera Franchise Group, cel mai mare grup de food service din România, deschide prima sa unitate Cioccolatitaliani, în staţiunea Riccione din zona turistică Rimini, Italia, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Inaugurarea marchează lansarea oficială a planului Sphera Group de dezvoltare a brandului italian premium de cafea, îngheţată şi patiserie, care prevede deschiderea a 4 unităţi anual pe piaţa italiană, în următorii 5 ani.
Investiţia în unitatea Ciocolatitaliani din Riccione se ridică la aproximativ 600.000 de euro.
„Suntem într-un moment-cheie în evoluţia Sphera Group - parteneriatul cu Gioia Group, un nume de referinţă pe piaţa gelateriilor, şi deschiderea primei unităţi Ciocolatitaliani reprezintă o etapă importantă în diversificarea portofoliului nostru.
Am ales Riccione în mod strategic, datorită poziţionării excelente, vizibilităţii ridicate şi fluxului intens de turişti în sezonul estival. Este locul ideal pentru a testa şi perfecţiona modelul operaţional, valorificând sinergiile dintre echipe, infrastructura şi lanţurile de aprovizionare deja existente. Brandul ne deschide accesul către un nou segment de piaţă şi de consumatori şi suntem încrezători că, în următorii ani, Cioccolatitaliani va avea un rol important în strategia noastră de creştere,” a declarat Călin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group.
Potrivit sursei, noua unitate Ciocolatitaliani este estimată să atingă pragul de rentabilitate după aproximativ un an de funcţionare şi să înregistreze vânzări de aproximativ 750.000 euro anual. Acest potenţial excelent de a contribui la profitabilitatea Grupului este unul dintre motivele pentru care Sphera Group a decis includerea brandului în portofoliu său.
Unitatea nou deschisă este situată pe una dintre cele mai circulate artere din Riccione, are o suprafaţă de aproximativ 90 de metri pătraţi şi include 30 de locuri în aer liber. Conceptul urmează modelul clasic Cioccolatitaliani, cu un meniu centrat pe îngheţată artizanală, produse de patiserie premium şi cafea în multiple forme, totul sub amprenta ciocolatei cu cacao Fino de Aroma, specifică brandului. Unitatea este deschisă de dimineaţă până la miezul nopţii, adaptându-se la specificul zonei.
Sphera a achiziţionat drepturile de franciză pentru Ciocolatitaliani de la grupul italian Gioia în toamna anului 2024 şi are în plan deschiderea a 20 de unităţi în următorii cinci ani, dar şi dezvoltarea brandului pe piaţa românească, începând de anul viitor.