Standard & Poor"s a confirmat ratingurile UniCredit, cu perspectivă stabilă

F. A.
Bănci-Asigurări / 1 octombrie 2009

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor"s Ratings Services a confirmat, azi, ratingurile "A/A-1" pentru creditele termen lung şi scurt acordate grupului bancar italian UniCredit SpA, cu perspectivă stabilă, informează un comunicat al agenţiei de rating.

Confirmarea ratingului UniCredit vine după ce banca a anunţat că va lansa o emisiuni de acţiuni prin care să strângă 4 miliarde de euro la începutul lui 2010, pentru a-şi întări capitalul, se arată în comunicatul Standard & Poor"s.

"Apreciem pozitiv atitudinea mult mai prudentă faţă de capital a UniCredit, pe care banca a adoptat-o la sfârşitul lui 2008, când a decis să nu distribuie dividende în numerar pentru acest an", a declarat Renato Panichi, analist la Standard & Poor"s.

Agenţia apreciază că bilanţul contabil al UniCredit este încă vulnerabil la actualele dificultăţi economice şi la mediul operaţional. Deteriorarea condiţiilor economice şi perspectivele de redresare reduse pentru 2010 au slăbit calitatea activelor UniCredit din cauza creditelor neperformante, se arată în comunicatul Standard & Poor"s.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb