STEAGUL GERMANIEI PE HARTA FRANŢEI Şeful Agerpres, audiat în Parlament după gafa MAE

Valentin Busuioc
Politică / 17 martie 2015

Actualizare 16:54 Giboi: "Eroarea tehnică a aparţinut Agerpres"

Directorul general al Agerpres, Alexandru Giboi, a declarat, astăzi, la audierea parlamentară, că eroarea tehnică de la întâlnirea Aurescu-Steinmeier a aparţinut agenţiei de presă pe care o conduce, iar persoana responsabilă cu tehnoredactarea şi designul broşurii a fost sancţionată, scriu surse din presă.

Alexandru Giboi a explicat: "Recunosc încă o dată că greşeala tehnică ne-a aparţinut. Bunul de tipar a fost dat de Ministerul Afacerilor Externe, broşura respectivă a fost imprimată în două exemplare iar costul unei broşuri s-a ridicat la suma de 14,70 lei. Nu cred că e cazul acum ca două instituţii partenere şi cu o colaborare foarte bună să aibă o discuţie interinstituţională din care ar putea rezulta că se aruncă pisica dintr-o parte în alta. Fiecare am avut partea noastră de vină, fiecare am luat măsurile necesare legale. (...) A fost sancţionat un singur om, pentru că un singur om a lucrat la acea broşură. Eu nu am văzut acea broşură. Ea a fost realizată de noi tehnic, în colaborare cu MAE. Probabil şi de aici a apărut greşeala, pentru că domnişoara respectivă, ştiind că va fi verificată de MAE, nu i-a acordat atenţia întreagă pe care trebuia să i-o acorde".

---

Directorul general al Agerpres, Alexandru Giboi, a fost audiat, astăzi, de Comisia de Cultură a Parlamentului, după ce ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, i-a înmânat omologului său german, Frank-Walter Steinmeier, aflat în vizită oficială în ţara noastră, o broşură cu tricolorul Germaniei suprapus peste conturul hărţii Franţei, scriu surse din presă.

Incidentul cu broşura tipărită de agenţia de presă a statului a provocat demiterea purtătorului de cuvânt al MAE, Brânduşa Predescu. Tot atunci, premierul Victor Ponta declara: "Cine a greşit plăteşte. Înţeleg că se întâmplă şi la case mai mari. Am văzut că domnul Rosen Plevneliev (preşedintele Bulgariei - n.r.) este preşedintele României pe pagina oficială a MAE german. Vreau să vă rog să vă vedeţi de treabă în continuare şi, dacă cineva greşeşte, înţeleg că plăteşte".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Domnisoara respectiva a gresit pentru ca probabilo a fost angajata pe ochi frumosi (si alte frumuseti); sunt pline institutile statului de tineri anagramati (nu vreau sa jignesc "en gross" care in afara de a se lauda ca stiu sa butoneze la calculator.......cam ioc. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb