Emisarul special al preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, şi ginerele acestuia, Jared Kushner, urmează să se întâlnească marţi cu preşedintele rus Vladimir Putin, pentru discuţii privind o potenţială soluţie de închidere a conflictului din Ucraina, potrivit Reuters, de la care relatăm cele ce urmează.
Administraţia Trump a declarat în repetate rânduri că doreşte oprirea „băii de sânge” din Ucraina, conflict descris drept „război prin intermediari”. Însă demersurile de până acum, inclusiv întrevederea Trump-Putin din Alaska, din august, nu au dus la un progres vizibil.
Săptămâna trecută, o compilaţie de 28 de propuneri preliminare de pace formulate de partea americană a stârnit îngrijorări la Kiev şi în capitalele europene, acestea fiind percepute drept concesii majore faţă de cererile Moscovei privind NATO, controlul asupra teritoriilor ocupate şi limitarea capacităţilor militare ucrainene.
Ca răspuns, puterile europene au venit cu o contrapropunere, iar discuţiile de la Geneva au dus, potrivit Washingtonului şi Kievului, la un „cadru de pace actualizat şi rafinat”.
Putin a declarat că schimburile de până acum nu reprezintă un proiect clar de acord, ci un set de propuneri care „ar putea constitui baza pentru acorduri viitoare”. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat întâlnirea cu Witkoff, fără a detalia „liniile roşii” ale Moscovei.
Peskov a criticat „diplomaţia megafonului”, recursul la declaraţii publice în detrimentul canalelor diplomatice tradiţionale, susţinând că aceasta nu a contribuit la apropierea poziţiilor.
utin a reiterat că rămâne deschis discuţiilor, dar că, în lipsa unui acord, forţele ruse vor continua să avanseze. Rusia controlează în prezent peste 19% din teritoriul Ucrainei (115.600 km²), cu un punct procentual mai mult decât în urmă cu doi ani, şi a înregistrat în 2025 cel mai rapid ritm de avans din 2022, conform hărţilor pro-ucrainene.
Comandanţii ruşi i-au raportat luni lui Putin capturarea oraşelor Pokrovsk şi Vovchansk.
Witkoff, Kushner şi secretarul de stat Marco Rubio s-au întâlnit duminică, lângă Miami, cu Rustem Umerov, secretarul Consiliului Naţional de Securitate al Ucrainei, pentru noi discuţii.
„Împărtăşim opinia că războiul trebuie să se încheie în mod echitabil”, a transmis preşedintele Volodimir Zelenski pe X, după întrevederea separată de la Paris.



















































Opinia Cititorului