STS le explică elevilor cum pot fi localizaţi prin aplicaţia "Apel 112"

Ziarul BURSA #Companii / 23 octombrie 2019

STS le explică elevilor cum pot fi localizaţi prin aplicaţia "Apel 112"

Autorităţile au înţeles, mai bine mai târziu decât niciodată, că este necesar să explice copiilor cum pot folosi numărul de urgenţă 112 cu ajutorul mijloacelor moderne de comunicare, atunci când sunt într-o situaţie limită. Peste 5.000 de elevi din 40 de judeţe au participat, timp de trei săptămâni, la lecţiile deschise susţinute de specialiştii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), din care au aflat cât de importantă este instalarea aplicaţiei pentru telefoane mobile "Apel 112" şi cum se utilizează responsabil numărul unic de urgenţă.

General de brigadă Ionel Sorin Bălan, prim-adjunct al directorului STS, a vorbit despre această aplicaţie: "Aplicaţia "Apel 112' reprezintă în acest moment cel mai facil şi la îndemâ­nă instrument de localizare a victimelor. Până la finalizarea dezvoltării infrastructurii şi implementarea tehnologiei AML, ne dorim ca un număr cât mai mare de cetăţeni să descarce aplicaţia. Am considerat necesară această campanie fiind convinşi că schimbarea de mentalitate se produce în primul rând prin apropierea de tânăra generaţie". Acţiunile de informare desfăşurate în unităţile de învăţământ fac parte dintr-o amplă campanie de promovare a aplicaţiei dezvoltate de STS, destinată localizării în timp real a victimelor unor situaţii de urgenţă sau evenimente care pun în pericol viaţa, proprietatea şi mediul. Campania derulată la nivel naţional vizează informarea tinerei generaţii asupra utilităţii aplicaţiei "Apel 112", astfel încât ei să se familiarizeze cu mijloacele prin care pot cere ajutor atunci când se află în dificultate. Totodată, având în vedere necesitatea reducerii numărului de apeluri non-urgente la 112, specialiştii STS vor continua acţiunile proactive atât în rândul copiilor, cât şi în rândul adulţilor pentru a conştientiza că numărul unic de urgenţă trebuie utilizat corect, responsabil şi doar în cazuri reale de urgenţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0120
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7274
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.4903

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro