Studenţii vor majorarea subvenţiei de transport

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 10 august

Studenţii vor majorarea subvenţiei de transport

Studenţii au o nouă nemulţumire legată de ajutorul primit de la autorităţi. Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) susţine necesitatea majorării subvenţiei acordate la transportul feroviar şi cu metroul pentru studenţi de la 50% la 90%. ANOSR aminteşte că, în perioada 2017-2021, între adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 2/2017 şi adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 8/2021, toţi studenţii înmatriculaţi la studii universitare cu frecvenţă în România au beneficiat de gratuitate la transportul feroviar, clasa a-II-a: "Această facilitate a fost de natură să asigure o serie largă de beneficii directe şi imediate pentru studenţi, precum creşterea accesibilităţii studiilor pentru studenţii navetişti, a implicării în acţiuni de voluntariat, a posibilităţii de a participa la diverse evenimente pentru studenţi şi tineri. În contextul în care România este penultima ţară din UE la cheltuieli publice/student şi luând în considerare că alte state (precum Slovacia sau Bulgaria) au politici similare sau ponderi net superioare celei de 50% din prezent, credem că toate acestea nu pot reprezenta decât un beneficiu pentru mediul universitar din România". ANOSR arată că impactul bugetar al acestei măsuri a fost nesemnificativ, prin raportare la beneficiul adus: "La mai bine de un an de la eliminarea acestui beneficiu pentru studenţi, poate fi relevat, atât din datele financiare, cât şi cu ochiul liber, faptul că dispariţia acestei facilităţi nu a ajutat în vreun fel semnificativ bugetul de stat. O astfel de subvenţie reprezintă, într-adevăr, o formă de protecţie socială a studenţilor din România şi suntem convinşi că, având în vedere specificul socio-economic al mediului studenţesc din ţara noastră, aceasta este necesară şi utilă". Reprezentanţii studenţilor mai arată că, în contextul creşterii preţului la combustibil, a creşterii preţurilor la biletele de tren şi a măsurilor de protecţie pe care statul român le ia faţă de aceste scumpiri, dând ca exemplu subvenţionarea preţului la benzină şi motorină cu 50 de bani/litru, acordarea unei astfel de facilităţi ar fi o "măsură extrem de inteligentă, dat fiind faptul că ar putea fi acordată o subvenţie direcţionată către o categorie specifică a populaţiei, care nu se bucură, în majoritatea ei covârşitoare, de resurse financiare semnificative". "Exact în contextul acestor scumpiri, o astfel de măsură ar fi înclina semnificativ balanţa în favoarea transportului feroviar şi cu metroul, un transport ecologic, verde, tendinţă pe care statul este direct interesat să o încurajeze, inclusiv prin raportare la politicile europene", afirmă reprezentanţii ANOSR. Aceştia mai susţin că, având în vedere faptul că unul dintre aşa-zisele argumentele invocate la momentul eliminării gratuităţii a fost faptul că studenţii rezervau bilete fără a avea intenţia de a le folosi, blocând astfel accesul celorlalţi pasageri, introducerea unei reduceri de 90% ar elimina orice fel de scuză care ar putea fi adusă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. E mult si cat le a dat, sa mai stea sa invete nu sa se plimbe.. Daca vor plimbare sa plateasca biletul integral....

    50% reducere e destul.

    gratuitate totala sau 90% reducere e o nebunie totala - reprezinta si o presiune pe buget pana la urma.  

    Eu de cand ma stiu si cand am fost student eu si la master apoi erau 50% reducerile la tren si NIMENI NU SE PLANGEA! Nimeni!  

    Cat a fost la tren gratuitate ma tot trezeam cu copilasi studenti pe locul platit de mine care imi zambeau cu gura pana la urechi agitand un bilet cfr luat gratuit cu care se duceau unde cu gandul nu gandesti - acasa, vacante, etc...

    E mai bine cu reducere de doar 50% - trebuie sa inteleaga ca totul are un cost in viata asta, nimic nu e gratuit...sau redus cu 90% !  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “România - Strategia dezvoltarii”
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

23 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0679
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1569
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6284
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8092

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro