Vaccinurile anti-Covid nu au provocat o creştere a mortalităţii în Franţa de la introducerea lor, concluzionează un studiu care contrazice teoriile răspândite în mediile sceptice faţă de vaccinare, potrivit AFP, de la care transmitem cele ce urmează.
„Vaccinurile cu ARN mesager împotriva Covid-19 nu cresc riscul de mortalitate pe termen lung din toate cauzele”, rezumă grupul Epi-Phare într-un comunicat. Organismul, care reuneşte Agenţia pentru Siguranţa Medicamentelor şi Asigurarea de Sănătate, a publicat analiza în revista Jama Network Open.
Cercetătorii au examinat datele a aproape 30 de milioane de cetăţeni francezi cu vârste între 18 şi 59 de ani, monitorizaţi între 2021 şi 2025. Aproape 23 de milioane au fost vaccinaţi odată cu lansarea campaniei masive de imunizare din vara lui 2021, în timp ce circa şase milioane au rămas nevaccinaţi, chiar şi după aplicarea unor restricţii precum paşaportul sanitar.
Majoritatea dozelor administrate au fost vaccinuri pe bază de ARN mesager, produse de Moderna şi Pfizer/BioNTech, principalele opţiuni folosite în Franţa.
În grupul vaccinat, 0,4% dintre persoane au decedat în cei patru ani care au urmat administrării primei doze, faţă de 0,6% în rândul nevaccinaţilor. După ajustările statistice, persoanele vaccinate prezentau „un risc de deces din orice cauză redus cu 25%”, notează autorii.
„Putem afirma cu un grad ridicat de încredere că nu există o creştere a riscului de mortalitate după vaccinarea împotriva Covid”, a declarat pentru AFP cercetătorul Mahmoud Zureik, coordonatorul studiului.
Eficacitatea şi siguranţa vaccinurilor anti-Covid au fost documentate în numeroase cercetări anterioare. Cele mai rare efecte secundare grave sunt complicaţii cardiovasculare - miocardite sau pericardite - care nu pun sub semnul întrebării beneficiile vaccinării pentru majoritatea grupelor de vârstă. Totuşi, în Franţa vaccinul Moderna a fost descurajat pentru tinerii adulţi.
Studiul combată afirmaţiile vehiculate de mediile antivacciniste, care au susţinut că vaccinurile ar fi generat decese neraportate în statisticile oficiale. Până acum, autorităţile sanitare s-au concentrat în special pe mortalitatea direct asociată Covid-19, în primele luni de după imunizare.
Zureik subliniază că, deşi cercetătorii sunt siguri că vaccinurile nu au crescut mortalitatea, studiul nu permite concluzionarea unei scăderi generale a acesteia. Diferenţele observate pot contrabalansa atât efectele benefice ale vaccinului pe termen lung, cât şi profilul distinct al persoanelor vaccinate - vârstă, nivel socio-economic şi acces la servicii medicale.


























































Opinia Cititorului