Studiu EY: preţul accesibil al energiei este în centrul atenţiei publice, însă adevărata problemă este bunăstarea energetică

M.P.
Comunicate de presă / 27 mai, 14:31

Studiu EY: preţul accesibil al energiei este în centrul atenţiei publice, însă adevărata problemă este bunăstarea energetică

Creşterea costurilor cu energia nu mai reprezintă doar o problemă de buget, ci influenţează tot mai mult modul în care trăiesc oamenii, potrivit concluziilor celui mai recent studiu global EY si remis într-un comunicat redacţiei, privind consumatorii de energie. Sondajul a fost realizat la nivel mondial în rândul a peste 17.200 de consumatori de energie casnici din 20 de pieţe şi a arătat că presiunile legate de accesibilitatea preţului, de volatilitate şi de complexitate subminează încrederea consumatorilor în sistemul energetic.

Bunăstarea energetică, care reflectă experienţa completă a modului în care energia influenţează gândirea, percepţiile, convingerile şi acţiunile oamenilor devine o problem definitorie. Aceasta transcende satisfacţia sau preţul şi, în ultimă instanţă, facilitează prosperitatea personală, sustenabilitatea şi fericirea. În prezent, doar 27% dintre consumatori spun că evoluţia sistemului energetic le ameliorează bunăstarea.

Consumatorii de implică în mod activ, însă se simt lipsiţi de sprijin Studiul a evidenţiat faptul că consumatorii nu sunt dezinteresaţi. Mai bine de trei sferturi dintre respondenţi (77%) au afirmat că sunt mai interesaţi de soluţii pentru reducerea costurilor energiei decât erau în urmă cu un an, în timp ce 76% acordă mai multă atenţie utilizării şi consumului. Aproape jumătate (48%) sunt mai interesaţi de producerea propriei energii electrice la domiciliu.

În pofida acestei implicări crescute, mulţi consumatori consideră că au epuizat soluţiile pe care le aveau la dispoziţie. Aproape patru din cinci respondenţi (79%) au spus că nu mai pot face nimic în plus pentru a-şi gestiona sau reduce costurile cu energia, ceea ce evidenţiază o discrepanţă tot mai mare dintre motivaţia consumatorilor şi nivelul de sprijin pe care îl primesc din partea furnizorilor.

Mihai Drăghici, partener Business Consulting în cadrul EY România, a declarat: „În România,

accesibilitatea preţului energiei rămâne o preocupare majoră pentru gospodării, pe fondul volatilităţii recente a preţurilor. Consumatorii sunt tot mai implicaţi şi deschişi către soluţii precum instrumente digitale, panouri fotovoltaice instalate pe acoperiş şi eficienţă energetică, dar mulţi consideră că au atins limitele a ceea ce pot realiza pe cont propriu. Această situaţie evidenţiază necesitatea trecerii de la măsuri pe termen scurt de reducere a costurilor, la regândirea procesului de consum al energiei, vizând bunăstarea pe termen lung a consumatorilor prin oferirea unui grad mai mare de transparenţă, predictibilitate şi control. Extinderea soluţiilor digitale şi bazate pe inteligenţa artificială va fi esenţială pentru menţinerea moralului în rândul consumatorilor, pentru reconstruirea încrederii şi pentru consolidarea implicării în ceea ce priveşte evoluţia sistemului energetic”.

Încrederea şi controlul definesc în prezent procesul de consum al energiei Problemele legate de accesibilitatea preţului nu sunt provocate exclusiv de nivelul veniturilor. Volatilitatea facturilor, costurile neaşteptate, dimensiunea gospodăriei şi nivelul de încredere privind costurile viitoare influenţează accesibilitatea preţului energiei. 82% dintre consumatori au afirmat că au fost surprinşi de o factură mare în ultimul an, acesta fiind un factor major care contribuie la stres şi nemulţumire.

Procesele digitale şi bazate pe inteligenţa artificială devin un element esenţial pentru a îi ajuta pe consumatori să gestioneze accesibilitatea preţului prin restabilirea controlului, încrederii şi predictibilităţii. Aproape şapte din zece consumatori (69%) preferă să interacţioneze prin canale digitale ori de câte ori este posibil, iar 61% utilizează deja instrumente bazate pe inteligenţa artificială pentru activităţi legate de energie. Consumatorii sunt pregătiţi pentru un proces de consum al energiei mai inteligent: 66% sunt dispuşi să permită inteligenţei artificiale să le monitorizeze consumul de energie, dacă aceasta le oferă alerte în timp util, informaţii mai clare şi recomandări concrete pentru reducerea costurilor. Cu toate acestea, încrederea reprezintă un factor decisiv. Consumatorii spun că acurateţea informaţiilor, confidenţialitatea datelor şi securitatea nu sunt negociabile în ceea ce priveşte utilizarea soluţiilor energetice bazate pe inteligenţa artificială, ceea ce arată clar că modul în care furnizorii apelează la inovaţii digitale şi la inteligenţa artificială va defini nivelul de încredere şi bunăstare în sistemul energetic, se preciează în comunicat.

Un moment critic pentru furnizorii de energie

Raportul evidenţiază trei direcţii de acţiune pentru furnizorii de energie:

- Regândirea procesului de consum al energiei în jurul conceptului de bunăstare-energetică, mergând dincolo de măsurile pe termen scurt de reducere a costurilor prin-oferirea de valoare, predictibilitate, încredere şi control.

- Simplificarea operaţiunilor şi extinderea soluţiilor digitale şi bazate pe inteligenţa artificială care să ofere sprijin personalizat, din proprie iniţiativă, dar care, în acelaşi timp, să le permită consumatorilor să păstreze controlul.

- Reconstruirea încrederii pentru protejarea „licenţei sociale”, întrucât furnizorii care nu reuşesc să se adapteze riscă o creştere a frustrării consumatorilor, scăderea încrederii şi dezinteres pe termen lung.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2393
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4990
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7266
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0507
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.8877

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb