STUDIU GEORGE, BCR:Peste 60% dintre gamerii români fac achiziţii în timpul sesiunilor de gaming

F.D.
Bănci-Asigurări / 21 iunie

Peste 60% dintre gamerii români fac achiziţii în timpul sesiunilor de gaming

George, primul banking inteligent din România, a realizat un studiu online în cadrul Gaming Marathon, despre profilul de consum al gamerilor tineri din România. Studiul expune modul în care se raportează gamerii la cumpărăturile online şi arată că peste 60% dintre pasionaţii de jocuri video fac achiziţii în timpul sesiunilor de gaming: 4 din 10 îşi comandă mâncare în timpul sesiunilor, în timp ce 1 din 2 gameri îşi comandă jocuri, produse de gaming sau alte elemente necesare în joc (skins, coins), se arată într-un comunicat de presă.

În topul preferinţelor pentru cumpărăturile online pe care le fac în afara sesiunilor de gaming se află jocurile şi produsele de gaming (56%), mâncarea (50%) şi hainele (40%), în timp ce 14% dintre respondenţi au menţionat că nu fac deloc achiziţii online.

De asemenea, 1 din 2 gameri sunt motivaţi să facă achiziţii cu cardul dacă beneficiază de oferte cashback în zona de gaming, de la reduceri la achiziţii hardware gaming, la reduceri la jocuri şi plăţi online pentru monede în diverse jocuri sau la acces gratuit la evenimentele de profil.

"George este aproape de comunitatea de gaming din România de foarte mult timp şi, de aceea, ne dorim să extindem beneficiile platformei cu oferte personalizate, relevante pentru profilul gamerilor. Considerăm că gamerii sunt o parte esenţială a unui ecosistem digital, iar povestea lui George este strâns legată de capacitatea de inovare continuă, care trece dincolo de servicii şi produse financiare. În acest sens, studiul realizat în cadrul Gaming Marathon ne-a ajutat să aflăm care sunt obiceiurile de achiziţii online ale pasionaţilor de jocuri video, dar şi cum se raportează la ofertele de tip cashback. Datele arată că avem o bună compatibilitate pe această zonă, astfel că ne dorim să extindem George Moneyback pentru cât mai mulţi parteneri şi oferte destinate pentru achiziţii de jocuri şi echipamente dedicate pentru jocuri video", a declarat Adrian Săveanu, Brand Manager George.

Studiul, realizat pe un eşantion de 1.167 de persoane, are 65,80% dintre respondenţi au vârsta cuprinsă între 14-24 ani şi arată că cea mai bună formă de a încuraja participarea gamerilor în competiţii sau promoţii sunt: premiile în bani (57%),premiile în produse de gaming (52%),bilete la evenimente de gaming (21%) şi posibilitatea de a-şi întâlni creatorul de conţinut preferat (21%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iun. 2022
Euro (EUR)Euro4.9454
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7424
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9466
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7525
Gram de aur (XAU)Gram de aur276.3032

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Centro
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro