Persoanele vârstnice vor fi expuse în următoarele decenii unor niveluri de căldură periculoasă mai mari decât cele anticipate anterior, pe fondul încălzirii globale şi al îmbătrânirii populaţiei, potrivit unui studiu publicat în revista „The Lancet Planetary Health” şi citat de AFP.
• Modelele anterioare ar fi subestimat riscurile
Cercetătorii de la Universitatea Stanford din Statele Unite au analizat în ce măsură încălzirea climatică ar putea expune persoanele vârstnice la niveluri intolerabile de temperatură până în anul 2100. Rezultatele simulărilor capătă o relevanţă sporită în contextul în care Europa şi America de Nord traversează o vară excepţional de caldă. Franţa s-a numărat printre ţările cele mai afectate de temperaturile anormal de ridicate, înregistrând mai multe valuri de caniculă. Unul dintre acestea, produs la sfârşitul lunii iunie, a avut o amploare fără precedent şi a fost asociat cu o supramortalitate de peste 6.000 de decese. Potrivit cercetătorilor, studiile anterioare privind impactul temperaturilor ridicate asupra persoanelor vârstnice ar fi subestimat semnificativ riscurile, deoarece s-au bazat în parte pe cunoştinţe care între timp au fost depăşite.
• Temperatura umedă, un indicator esenţial
Unul dintre elementele centrale ale cercetării este temperatura umedă, un indicator care ia în calcul atât temperatura aerului, cât şi umiditatea. Aceeaşi temperatură poate deveni considerabil mai periculoasă atunci când este însoţită de un nivel ridicat de umiditate. Riscurile asociate anumitor niveluri ale temperaturii umede au fost însă măsurate mult timp în principal pe persoane tinere şi sănătoase. Cercetări mai recente, care au inclus persoane vârstnice, indică faptul că efectele căldurii asupra acestei categorii de populaţie au fost subestimate. Autorii studiului au integrat aceste rezultate mai noi în modele care iau în calcul şi îmbătrânirea prognozată a populaţiei mondiale în următoarele decenii.
Concluzia cercetătorilor este: „căldura insuportabilă va afecta mult mai multe persoane decât se estimase anterior, la o scară mult mai mare şi pe perioade mai lungi de timp”. Într-un scenariu în care temperatura globală va creşte cu 1,5 grade Celsius faţă de perioada preindustrială până în 2100, aproximativ 22% dintre persoanele cu vârsta de peste 60 de ani ar urma să fie expuse anual la temperaturi periculoase timp de mai mult de o lună, potrivit modelelor analizate. AFP precizează că rezultatele depind de o serie de alegeri metodologice.
Cercetătorii atrag atenţia că riscul este mai ridicat în ţările în care segmente importante ale populaţiei nu dispun de mijloacele necesare pentru a se proteja de temperaturile extreme.
• Acces la aer condiţionat şi reducerea emisiilor
Autorii studiului susţin necesitatea unor măsuri care să faciliteze accesul populaţiei vulnerabile la mijloace de protecţie împotriva căldurii, inclusiv la dispozitive de aer condiţionat. În acelaşi timp, cercetătorii subliniază că măsurile de adaptare trebuie însoţite de reducerea emisiilor de carbon, pentru limitarea încălzirii globale şi a expunerii viitoare la temperaturi extreme.


















































