Abonament gratuit

STUDIU TITIREZ.RO:Preţurile medii ale garsonierelor, în scădere faţă de prima parte a anului

A.D.
Comunicate de presă /

Preţurile medii ale garsonierelor, în scădere faţă de prima parte a anului

Chiriile pentru proprietăţile mici, în special garsoniere şi apartamente de două camere, au scăzut, în medie, în lunile martie şi aprilie, existând însă constanţă sau chiar creştere pe segmentul apartamente 4 camere sau case - vile, potrivit unei analize realizată de portalul imobiliar Titirez.ro.

Conform platformei, la începutul stării de urgenţă estimările prevedeau că piaţa imobiliară se va prăbuşi, că preţurile la vânzare vor scădea cu până la 50%, iar că în ceea ce priveşte închirierile de locuinţe cererea va rămâne constantă, însă preţurile chiriilor vor scădea simţitor.

Datele analizei arată că în marea majoritate a cazurilor, în ciuda scăderilor de pe segmentul garsoniere - 2 camere, preţurile nu au scăzut sub minimul din ultimul an, fiind comparabile cu cele din aceeaşi perioadă a anului trecut. Lunile ianuarie şi februarie au înregistrat chirii medii mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit studiului.

Costina Petrescu, CEO Titirez.ro, a declarat: "Nu se poate anticipa comportamentul clienţilor în acest moment, nici marii specialişti nu o pot face având în vedere că ne aflăm în circumstanţe unice generaţiei noastre. Nu vorbim de o criză economică similară celei din 2008. Acum instabilitatea a fost produsă de către un virus, care îndeamnă oamenii să facă alegeri subiective şi personale pentru confortul şi sănătatea familiei lor. Nu ne putem baza pe cifre şi pe calcule raţionale atunci când totul se învârte în jurul alegerilor subiective. Rămâne să urmărim comportamentul potenţialilor clienţi din imobiliare, dar şi al proprietarilor pentru a înţelege ce se va întâmpla în viitorul apropiat. Acum cererea se întâlneşte cu oferta, negocierile se poartă în funcţie de mulţi factori, iar evoluţiile reale ale preţurilor chiriilor le vom vedea în câteva luni. Pe scurt, totul se va adapta «as it goes», iar momentan singurele pe care ne putem baza sunt trendurile de scădere şi creştere pentru perioade scurte de timp şi pe comparaţii cu perioade similare ale anului trecut".

Analiza Titirez.ro arată că în zona de nord (Băneasa şi Aviaţiei), preţurile medii ale garsonierelor au înregistrat o scădere faţă de prima parte a anului 2020 (perioada ianuarie - februarie), fără însă a coborî sub media perioadei similare a anului trecut. Apartamentele de 2 camere au avut scăderi mai marcante, în timp ce apartamentele de 3 camere au rămas la preţ constant. În schimb, apartamentele mai mari - de 4 camere - şi vilele au avut o creştere a preţului de închiriere, pe fondul unei cereri mai mari.

Zonele Floreasca şi Dorobanţi, cunoscute drept cartiere exclusiviste ale Capitalei, au cunoscut un traseu similar în ceea ce priveşte preţurile de închiriere, cu o excepţie marcantă: vilele şi apartamentele mari au avut preţuri de promovare mai mici la închiriere faţă de perioada precedentă. O posibilă explicaţie poate fi faptul că majoritatea vilelor şi apartamentelor spaţioase din aceste zone erau închiriate în principal de companii în scop office sau comercial (spaţii de birouri, restaurante, grădiniţe private, birouri de consultanţă etc.). Acesta este şi segmentul care a fost cel mai puternic lovit de criză, rezultând o scădere marcantă a cererii pentru aceste tipuri de proprietăţi din zonele scumpe ale Capitalei.

Un trend similar poate fi observat şi în centrul Capitalei, conform sursei citate, în ceea ce priveşte apartamentele mari şi vilele. Astfel, în zona Unirii, apartamentele de 4+ camere au suferit corecţii de preţ, explicaţia fiind tot legată de căderea cererii pentru spaţii de birouri. Preţurile pentru garsoniere şi apartamente de 2-3 camere s-a menţinut constant, în media din ultimul an.

Berceni este unul dintre cartierele care şi-a menţinut constante preţurile, chiar existând o creştere a preţului mediu pentru apartamentele de 2 camere. În schimb, cartierele mari din vestul şi estul Capitalei (Militari şi Titan-Dristor) au cunoscut ajustări mai puternice ale chiriilor pentru garsoniere şi apartamente. Practic, în aceste zone preţurile medii de promovare la închiriere au scăzut chiar sub minimul anului trecut. Acest lucru poate fi explicat prin numărul mult mai mare de unităţi disponibile în aceste zone, în contextul unei cereri mai scăzute.

Datele sunt bazate pe preţurile medii de promovare din fiecare zonă, însă în realitate există o mult mai mare flexibilitate de negociere, potrivit reprezentanţilor platformei imobiliare. Preţurile de tranzacţie pot fi, prin urmare, mai mici. De asemenea, s-a remarcat în rândul proprietarilor o mai mare flexibilitate în ceea ce priveşte termeni contractuali precum avans, garanţie, durata contractului.

În ceea ce priveşte chiriile în zona de retail, dar şi în cea de office, lucrurile stau diferit, având în vedere închiderea temporară a businessurilor din centre comerciale şi migrarea spre Work from Home (WFH), susţine sursa citată.

"Retailul este una dintre zonele cel mai greu încercate de către pandemia care a cuprins lumea în anul 2020. Mall-urile şi centrele comerciale au fost închise, la fel şi marea majoritate a spaţiilor stradale, iar ramuri întregi ale economiei au fost efectiv blocate. După ridicarea stării de urgenţă din 15 mai, perspectivele de îmbunătăţire sunt firave, regulile de desfăşurare a activităţii comerciale fiind în continuare stricte. Siguranţa publicului este prioritară, fiind necesare investiţii consistente în asigurarea ventilaţiei, dezinfecţiei şi a spaţiului necesar pentru distanţare. Cu toate acestea, multe dintre businessurile care ocupau spaţii comerciale bune până la debutul pandemiei nu se vor mai întoarce în activitate, iar asta înseamnă că vor exista oportunităţi de upgrade pentru companiile cu un cash-flow bun", notază sursa citată.

Toate părţile sunt în expectativă, negociază şi aşteaptă să vadă ce se va întâmpla în perioada următoare. În lipsă de date relevante, nu ne putem pronunţa în privinţa unei posibile scăderi de preţuri pentru spaţiile comerciale sau de birouri pe viitor, spun reprezentanţii platformei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConference on E-learning - Tips&Tricks
Cabinet de avocatservicii curatenie