Sturzu: "Băsescu a spus: 'Adio, PDL', dar PDL a rămas cu Băsescu"

V.B.
Politică / 5 iulie 2014

Deputatul PSD Mihai Sturzu afirmă, într-un comunicat publicat astăzi, că PDL continuă să fie la cheremul lui Traian Băsescu, chiar dacă preşedintele "îi mai atacă din când în când, din dorinţa de a creşte propriul său partid, PMP".

"Vasile Blaga l-a susţinut necondiţionat până acum pe Traian Băsescu, iar această dragoste a sa pentru preşedinte pare a fi contagioasă, din moment ce s-a transferat şi către conducerea PNL", punctează Sturzu.

Preşedintele TSD şi-a exprimat speranţa că sloganul USL ("Dreptate până la capăt") nu va fi transformat de liberali în "Trădare până la capăt", prin susţinerea lui Băsescu, după ce PNL deja s-a aliat deja cu PDL.

"Iniţiativele toxice ale lui Traian Băsescu trebuie oprite, nu încurajate sau susţinute, ultimul exemplu fiind atacul asupra Legii Educaţiei Naţionale, o lege lăudată de sindicatele din educaţie", încheie Mihai Sturzu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb