SUA: A doua lună de creştere a deficitului comercial

F. A.
Internaţional / 10 iunie 2009

Deficitul comercial al Statelor Unite a înregistrat o uşoară creştere pentru a doua lună consecutiv în aprilie, conform cifrelor publicate azi de către Departamentul pentru Comerţ, informează AFP.

În date ajustate în funcţie de variaţiile sezoniere, acest deficit a ajuns la 29,2 miliarde de dolari, valoare aproximativ egală cu previziunile analiştilor, care se aşteptau la un deficit de 29 miliarde de dolari în medie.

În martie, deficitul a fost de 28,5 miliarde de dolari (cifră revizuită), în creştere după şapte luni consecutive de recul. Deficitul cel mai scăzut din 1992 a fost înregistrat în luna februarie, la valoarea de 26,1 miliarde.

Tendinţa care a provocat această scădere a deficitului este reducerea volumului schimburilor comerciale, pe fondul crizei economice mondiale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3408
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8417
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4015
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.9110

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb