SUA:Comitetul pentru Relaţii Externe al Senatului a aprobat proiectul Legii privind parteneriatul de securitate cu Ucraina

G.U.
Internaţional / 22 aprilie

Sursă foto: Reuters

Sursă foto: Reuters

Comitetul pentru Relaţii Externe al Senatului american a votat ieri în favoarea unui proiect de lege privind furnizarea de asistenţă Ucrainei în confruntarea acesteia cu Rusia şi exercitarea de presiuni asupra companiilor care contribuie la construirea gazoductului Nord Stream 2, ce ar priva Kievul de taxe de tranzit importante, transmite Reuters, conform Agerpres.

Legea privind parteneriatul de securitate cu Ucraina autorizează acordarea a 300 milioane de dolari ca finanţare militară externă, din care 150 milioane supuse unor condiţii. Pentru a deveni lege, proiectul trebuie aprobat de plenul Senatului şi al Camerei Reprezentanţilor şi semnat apoi de preşedintele Joe Biden.

Kievul caută sprijin internaţional în confruntarea sa cu Moscova în legătură cu masarea de trupe ruseşti la frontiera estică a Ucrainei şi în Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

Kievul şi Moscova se acuză reciproc de intensificarea ciocnirilor în Donbas, unde trupe ucrainene luptă cu separatişti sprijiniţi de Rusia, într-un conflict despre care Ucraina afirmă că s-a soldat cu 14.000 de morţi începând din 2014, notează sursa citată.

'Ucrainenii au dreptul să-şi aleagă propriul viitor, iar acest proiect de lege contribuie la aceasta susţinând reforme militare de tip occidental, echipament militar letal şi neletal pentru a se apăra împotriva Rusiei, şi sprijin diplomatic al Statelor Unite pentru negocieri de pace', a declarat senatorul Jim Risch, liderul senatorilor republicani din comitet, citat într-un comunicat.

Proiectul include un amendament al senatorului republican Ted Cruz ce nominalizează 20 de companii şi nave care ajută la construirea gazoductului Nord Stream 2, care va transporta gaz din Rusia spre Germania, pe sub Marea Baltică. Amendamentul cere Departamentului de Stat să emită o decizie de sancţionare a companiilor respective în termen de 15 zile de la adoptare.

Gazoductul, construit de compania de stat rusă Gazprom şi de aliaţii săi occidentali, va ocoli Ucraina, privând-o de miliarde de dolari în taxe de tranzit şi cu potenţial de a-i submina eforturile împotriva agresiunii Moscovei. Preşedintele american Joe Biden a afirmat că Nord Stream 2 este nociv pentru Europa, dar proiectul este finalizat în proporţie de 95%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sistemul bancar după un an de pandemie”
Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

22 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9253
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7465
Gram de aur (XAU)Gram de aur236.9350

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro