SUA consideră NATO piatra de temelie pentru a face faţă noilor ameninţări

N.I.
Internaţional / 22 octombrie 2009

NATO este piatra de temelie pentru angajamentul comun al SUA şi Europa în faţa noilor ameninţări, între care se numără rachetele balistice şi posibilitatea proliferării armelor nucleare, a declarat vicepreşedintele american Joe Biden la Bucureşti.

"În primul rând, ne leagă un soi de valori comune, un angajament comun de a ocroti aceste valori oriunde şi oricând sunt puse în pericol. NATO este piatra de temelie a acestui angajament şi în viaţa mea unul din punctele cele mai importante a fost ca, atunci când eram senator, să conduc lupta de a include multe ţări pentru aderare în NATO, vroiam ca şi România să fie inclusă în primul val. Aţi dat rezultate foarte bune în NATO, vă mulţumesc", a spus Biden.

"Preşedintele Obama a spus că nu există membri vechi în NATO, sau noi, toţi sunt membri. Conform articolului 5, un atac împotriva unuia este un atac împotriva tuturor. Ţările noastre sunt legate de angajamentul SUA pentru securitatea Europei şi reciproc. Ne-aţi demonstrat ferm şi foarte rapid imediat după 11 septembrie, prima oară când s-a încălcat articolul 5, fără ca SUA să solicite acest lucru. Astăzi împărtăşim răspunderi importante. Fiii noştri, ca fiul meu, luptă umăr la umăr în Afganistan, în Irak, în Balcani. Pentru aceasta, pentru curajul prietenilor şi pentru pierderile pe care le-au suferit, poporul american le este recunoscător", a subliniat el.

"Alianţa noastră se bazează pe consultare şi pe colaborare pentru apărarea comună, dar, când ne confruntăm cu noi ameninţări, avem nevoie de o nouă viziune asupra modului în care să putem să abordăm aceste ameninţări. De aceea, s-a luat decizia de a elabora un nou sistem de apărare antirachetă. De aceea este atât de important ca ţările din Europa Centrală să-şi facă vocea auzită. Un exemplu sugestiv este nou program de apărare antirachetă. În secolul XX, NATO s-a pregătit cu succes pentru a apăra teritoriile aliaţilor împotriva unor provocări reale din partea URSS, pe acel front central carea împărţea Europa. Astăzi, o nouă ameninţare majoră se dezvoltă care s-ar putea să atingă pe toţi aliaţii noştri europeni înainte să ne atingă pe noi, în SUA. Mă refer la rachetele balistice, tehnologie care s-a răspândit către noi ţări, ţări mai puţin stabile după sfârşitul Războiului Rece. Această tehnologie, însoţită cu răspândirea know-how-ului nuclear, reprezintă un pericol grav pentru noi toţi. Suntem hotărâţi să asigurăm protecţia necesară aliaţilor NATO, atunci când va fi necesară", a explicat vicepreşedintele.

"Ne aflăm acum la un alt moment de cotitură, cu noi provocări, o criză economică care a afectat prea mulţi oameni, ne-a subminat încrederea în războiul din Afganistan, în al optulea an, noi forţe care modelează acest început de secol. Aceste noi forţe includ răspândirea armelor de distrugere în masă, a bolilor periculoase, o adâncire a decalajului între săraci şi bogaţi, ostilităţi interetnice, state falimentare, o planetă care se încălzeşte accelerat, surse nesigure de energie, de alimente de apă, ameninţarea libertăţii şi securităţii din partea fundamentaliştilor radicali. Dar aici, astăzi, v-am adus un mesaj simplu: SUA şi Europa, o Europă întregită şi unită, vor face faţă acestor încercări împreună, este singurul mod în care putem să facem faţă. Indiferent de ce se spune, orice distorsiune a faptelor nu poate să schimbe acest adevăr de neclintit - SUA sunt angajate în mod ferm în alianţa cu Europa. Noi, în SUA, reţinem că este piatra de temelie a politicii externe a SUA, cum a fost deja de 60 de ani", a declarat Biden.

"Ne aflăm şi mai angajaţi acum, când partenerul european a devenit mai extins şi mai puternic. SUA nu poate să reuşească singur, fără voi şi, iertaţi-mi îndrăzneala, nu cred că voi puteţi să reuşiţi pe deplin fără noi. Ştiu că unii din Europa Centrală şi de Est (...) au spus că nu ne mai axăm pe această zonă, dar de fapt tocmai pentru că avem răspunderi la nivel global şi pentru că voi aveţi o capacitate din ce în ce mai mare şi aveţi o dorinţă să fiţi alături de noi, pentru aceasta pentru noi valoarea parteneriatului cu aceste ţări este şi mai mare decât în trecut, deci contrar celor spuse".

"Împreună trebuie să ne asigurăm răspunderi, trebuie să îndeplinim promisiuni. Răspunderile sunt astăzi şi mai mari, iar promisiunile mai importante. Ţările din Europa Centrală vedem că urmăresc chemarea spre a-şi asuma leadershipul, au poziţii de lider. Cine-şi putea imagina înainte, preşedinţia PE, conducerea UNESCO, preşedidenţia Consiliului Europei, judecători la curtea supremă de justiţie, comisari în CE. Acum este momentul ţărilor din Europa Centrală. Aţi dovedit că sunteţi pregătiţi pentru încercările comune, doritori să le asumaţi, capabili să le depăşiţi. De aceea, în America nu mai vorbim de ce putem face pentru ţările din Europa Centrală, ci alături de ele", a declarat Biden.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0974
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3327
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8393
Gram de aur (XAU)Gram de aur700.9567

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb