Statele Unite au iniţiat consultări privind extinderea prezenţei armelor nucleare americane pe teritoriul Europei, într-un demers menit să consolideze garanţiile de securitate oferite aliaţilor din cadrul NATO, relatează The Telegraph.
Potrivit sursei citate, mai mulţi oficiali americani au transmis că iau în calcul creşterea numărului de state membre ale Alianţei care ar putea găzdui bombe nucleare tactice americane lansate din aeronave.
Aceste negocieri se desfăşoară într-un moment în care administraţia preşedintelui Donald Trump reduce prezenţa militară convenţională americană în Europa, inclusiv prin retragerea unor trupe şi sisteme de armament non-nucleare considerate esenţiale pentru apărarea aliaţilor europeni.
Iniţiativa este interpretată drept un semnal că Washingtonul nu intenţionează să îşi diminueze angajamentele strategice faţă de continent, chiar dacă îşi reorientează resursele militare convenţionale.
Un astfel de plan ar permite unui număr mai mare de state NATO să opereze aeronave cu dublă capacitate, în cadrul programului de partajare nucleară al Alianţei. În prezent, Regatul Unit, Belgia, Turcia, Italia, Germania şi Ţările de Jos sunt autorizate să găzduiască astfel de avioane, împreună cu arme nucleare tactice amplasate în baze europene.
Spre deosebire de rachetele strategice cu rază lungă de acţiune, capabile să provoace distrugeri la scară largă asupra unor oraşe întregi, aceste bombe sunt concepute pentru utilizare pe câmpul de luptă.
Statele Unite menţin arme nucleare tactice în Europa încă din 1954, în baza unor planuri elaborate în perioada Războiului Rece. Acestea sunt depozitate în baze aflate sub protecţia forţelor americane şi pot fi utilizate exclusiv cu aprobarea Washingtonului.
Programul a fost creat pentru a oferi un nivel suplimentar de protecţie statelor aliate care nu deţin propriul arsenal nuclear. În acest context, forţele aeriene ale unor ţări care operează avioane compatibile cu misiuni nucleare, precum F-35A sau F-15, participă frecvent la exerciţii coordonate de SUA pentru a exersa procedurile de utilizare a acestor arme.
Extinderea desfăşurării armelor nucleare în Europa se înscrie în direcţia propusă de Elbridge Colby, responsabil al Pentagonului însărcinat cu evaluarea dispozitivului militar american la nivel global. Acesta susţine reducerea prezenţei convenţionale a SUA în Europa şi redirecţionarea resurselor către regiunea Indo-Pacifică.
Ca parte a acestei strategii, aproximativ 5.000 de militari americani au fost retraşi din Germania, iar planurile privind desfăşurarea de rachete Tomahawk cu rază lungă de acţiune pe teritoriul german au fost abandonate.
În schimb, Washingtonul ar continua să ofere protecţie nucleară aliaţilor europeni, în timp ce statele de pe continent ar urma să îşi consolideze propriile capacităţi convenţionale de apărare împotriva Rusiei.
După o reuniune recentă a NATO, secretarul general al Alianţei, Mark Rutte, a afirmat că există un consens potrivit căruia, chiar dacă Statele Unite îşi vor concentra într-o măsură mai mare atenţia asupra altor regiuni, nivelul de descurajare şi apărare al Europei trebuie menţinut.
Printre ţările care şi-ar manifesta interesul pentru găzduirea unor eventuale noi arme nucleare americane se numără Polonia şi statele baltice, aflate la graniţa cu Rusia. Totuşi, sursele citate arată că o astfel de desfăşurare nu este aşteptată în viitorul apropiat.
În paralel, Franţa poartă discuţii cu mai mulţi aliaţi privind posibilitatea amplasării propriilor arme nucleare tactice în baze militare din alte state, o iniţiativă fără precedent pentru Paris. Germania, Suedia şi Polonia s-ar afla printre ţările care au abordat acest subiect în cadrul dialogului cu preşedintele francez Emmanuel Macron.



















































Opinia Cititorului