SUA numesc oficial Gardienii Revoluţiei din Iran drept organizaţie teroristă

L.A.
Internaţional / 15 aprilie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Statele Unite au numit oficial Gardienii Revoluţiei din Iran drept organizaţie teroristă, scrie Reuters.

Anunţul a fost făcut public în Registrul Federal al SUA, astăzi.

Statele Unite au anunţat decizia săptămâna trecută, un gest "fără precedent", cu scopul de a-şi amplifica campania de presiuni care nu a reuşit însă, până acum, să facă Teheranul să clintească, mai scrie Reuters.

Este pentru "prima oară" când o organizaţie "care face parte dintr-un Guvern străin" este vizată, a apreciat Donald Trump într-un comunicat cu privire la această decizie, care urmează să intre în vigoare la 15 aprilie.

Ministrul iranian de Externe, Javad Zarif, şi-a îndemnat imediat Guvernul să introducă, drept represalii, forţele americane în Orientul Mijlociu pe lista sa de grupări "teroriste", mai informează agenţia.

Iranul se află deja, din 1984, pe lista americană foarte restrânsă a "statelor care susţin terorismul", alături de Coreea de Nord, Sudan şi Siria, scrie Reuters.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb