Surse: "Barclays" negociază restrângerea spaţiului birourilor sale din Londra

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 martie 2016

Surse: "Barclays" negociază restrângerea spaţiului birourilor sale din Londra

"Barclays" Plc, creditorul britanic care elimină aproape 1.200 de posturi pe segmentul de investment banking, poartă discuţii pentru subînchirierea către guvern a clădirii de birouri pe care o deţine în cartierul financiar Canary Wharf din Londra, spun surse apropiate negocierilor, citate de Bloomberg. Conform acestora, banca i-ar putea da în chirie guvernului circa 27.900 de metri pătraţi.

Oficialii "Barclays", bancă al cărei sediu principal se află în turnul 1 Churchill Place din cartierul menţionat, au refuzat să facă vreo declaraţie cu privire la cele publicate de Bloomberg. Un purtător de cuvânt al Guvernului britanic a declarat că Executivul analizează cu regularitate propunerile venite din piaţă, dar nu comentează pe marginea niciunei negocieri comerciale.

Directorul executiv al "Barclays", Jes Staley, vrea să reducă numărul proprietăţilor pe care le deţine banca, respectiv să obţină venituri importante din închirieri, anul acesta, ca să realizeze economii.

Menţionăm că, în perioada octombrie-decembrie 2015, divizia de investiţii a "Barclays" a înregistrat primele sale pierderi trimestriale din ultimii doi ani, din cauza declinului vânzărilor de pe segmentul tranzacţiilor cu acţiuni. Pierderea a însumat 146 de milioane de lire sterline (204 milioane de dolari), comparativ cu un profit brut de 35 de milioane de lire în ultimul trimestru din 2014.

Vânzările diviziei au scăzut cu 13%, la 1,4 miliarde de lire.

Întregul grup bancar a avut, în trimestrul al patrulea din 2015, un profit brut ajustat de 247 milioane de lire, mai mic cu 56% faţă de anul precedent.

Pe tot anul trecut, câştigul brut ajustat a însumat 5,4 miliarde de lire, faţă de 5,502 miliarde de lire în anul anterior.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2534
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5014
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6099
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1425
Gram de aur (XAU)Gram de aur671.7469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb