Surse: Goldman Sachs şi JPMorgan, angajate pentru vânzarea mBank Polonia

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional /

Banca americană JPMorgan Chase & Co. a fost angajată de mBank Polonia pentru consultanţă în vânzarea sa, spun surse citate de Reuters, adăugând că banca germană Commerzbank AG, care deţine mBank, beneficiază de consultanţa Goldman Sachs în acest proces.

Luna trecută, Commerzbank, a doua mare bancă din Germania, a informat că vrea să înstrăineze o cotă din mBank, din care controlează 69,3% - deţinere evaluată la 2,65 miliarde de dolari. mBank este a patra mare bancă din Polonia, după active.

Una dintre surse a declarat: "JPMorgan va consilia mBank în procesul de vânzare, iar Commerzbank va beneficia de serviciile Goldman Sachs. Potenţialii ofertanţi ar putea să apară până la finele anului. Banca poloneză este un activ foarte atractiv".

Alta sursă a spus: "Discuţiile neoficiale au loc deja, iar procesul oficial de vânzare ar putea începe până la sfârşitul anului curent sau la începutul lui 2020". Această sursă a confirmat numele consultanţilor.

mBank şi Commerzbank au refuzat, vineri, să facă declaraţii cu privire la consultanţi, iar oficialii JPMorgan şi Goldman Sachs (birourile din Germania) nu au fost disponibili pentru comentarii.

Analiştii se aşteaptă ca Autoritatea de Supraveghere Financiară din Polonia (KNF) să ceară Commerzbank să vândă mBank fără un portofoliu de credite ipotecare în valoare de aproximativ 3,7 miliarde de franci francezi, aşa cum a procedat KNF într-o serie de tranzacţii anterioare.

Bancherii estimează că în Polonia vor rămâne doar cinci mari grupuri bancare, pe măsură ce o serie de bănci mai mici vor fi scoase la vânzare deoarece nu reuşesc să crească veniturile în contextul dobânzilor reduse şi pentru că nu au amploarea necesară pentru a concura cu marii jucători de pe piaţă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConferinţa PPTT 'Specialistii ferestrelor, fatadelor si sticlei'
Cabinet de avocatTMPS