• BVB va crea un indice dedicat acestei pieţe, existând perspectiva lansării unor ETF-uri care să-l urmărească
• Raportările trimestriale devin obligatorii pentru companii, conform aceloraşi surse
Piaţa de Creştere pentru IMM-uri, ce a fost aprobată de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi va fi administrată de Bursa de Valori Bucureşti (BVB), va fi lansată în jurul datei de 20 noiembrie, conform unor surse din piaţă.
Noua piaţă, care va face parte din Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, urmăreşte să reunească companii cu potenţial şi planuri de dezvoltare pe termen lung şi să le faciliteze accesul la o bază mai largă de investitori, inclusiv instituţionali, care, în prezent, ocolesc Piaţa AeRO, conform surselor.
Piaţa va fi lansată cu o serie de companii ale căror acţiuni se tranzacţionează în prezent pe Piaţa AeRO, circa 30 de emitenţi fiind eligibili şi având posibilitatea de a opta pentru transferul pe noua piaţă. Ulterior, listarea pe Piaţa de Creştere se va putea realiza în urma unui plasament privat sau a unei oferte publice, iar documentul utilizat pentru admitere va fi, după caz, un Memorandum sau un Prospect aferent Pieţei de Creştere, conform aceloraşi surse.
Astfel, admiterea unei companii pe Piaţa de Creştere nu se va putea realiza printr-o listare tehnică, metodă frecvent utilizată de companiile care intră la tranzacţionare pe Piaţa AeRO.
BVB va crea un indice dedicat acestei pieţe, existând şi perspectiva lansării unor ETF-uri care să urmărească evoluţia acestuia, conform unui comunicat al operatorului pieţei noastre de capital din luna august.
Pentru ca o companie să fie încadrată în Piaţa de Creştere, trebuie să îndeplinească o serie de criterii, unele similare celor aplicabile Pieţei AeRO, iar altele suplimentare, adaptate particularităţilor acestei pieţe.
În cazul acţiunilor, compania emitentă trebuie să aibă cel puţin 30 de acţionari şi un free-float de minimum 10%, a cărui capitalizare să se ridice la cel puţin 250.000 de euro. Valoarea medie zilnică tranzacţionată să fie de minimum 250 de euro, valoarea anuală totală tranzacţionată să se ridice la cel puţin 20.000 de euro, alături de anumite cerinţe privind frecvenţa de tranzacţionare şi numărul minim de tranzacţii realizate cu acţiunile companiei, conform aceloraşi surse.
Spre deosebire de Piaţa AeRO, admiterea acţiunilor pe Piaţa de Creştere va presupune şi un sistem de scoring, bazat pe respectarea anumitor principii obligatorii de guvernanţă corporativă.
În cazul obligaţiunilor, valoarea minimă a emisiunii trebuie să fie de 200.000 de euro, iar numărul obligatarilor să fie de cel puţin 20, mai spun sursele.
Pe Piaţa de Creştere, raportările anuale, semestriale şi trimestriale vor fi obligatorii, spre deosebire de Piaţa AeRO, unde sunt obligatorii doar cele anuale şi semestriale.
Există şi posibilitatea retrogradării unei companii din Piaţa de Creştere în Piaţa AeRO, măsură ce poate fi decisă de BVB în urma evaluării anuale de menţinere, dacă respectiva companie nu mai îndeplineşte condiţiile aferente noii pieţe. Prima analiză privind menţinerea pe Piaţa de Creştere se va realiza în 2028, conform surselor.
Piaţa de Creştere este înscrisă în Registrul Autorităţii de Supraveghere Financiară ca SME Growth Market. Statutul de SME Growth Market este conceput de legislaţia UE pentru a sprijini accesul IMM-urilor la capital, a reduce costurile şi a construi un istoric solid pentru următorul pas, care, în cazul Bursei de Valori Bucureşti, îl reprezintă trecerea pe Piaţa Reglementată, potrivit aceloraşi surse.
"Prin crearea Pieţei de Creştere oferim IMM-urilor, coloana vertebrală a economiei româneşti, şi companiilor cu potenţial un parcurs clar către finanţare, vizibilitate şi maturizare, iar investitorilor un cadru bazat pe transparenţă, guvernanţă corporativă şi standarde ridicate de calitate. Alinierea Bursei de Valori Bucureşti la comunitatea europeană a Pieţelor de Creştere reconfirmă angajamentul nostru de a construi o piaţă de capital modernă, competitivă şi conectată la cele mai bune practici internaţionale", a spus Remus Vulpescu, Director General al Bursei de Valori Bucureşti, conform unui comunicat al operatorului pieţei noastre de capital de la finele lunii august.
Unul dintre motivele lansării Pieţei de Creştere pentru IMM-uri este necesitatea delimitării acesteia de Piaţa AeRO, unde au fost transferate companiile provenite de pe fosta piaţă Rasdaq. Unele dintre acestea nu îndeplinesc cerinţele privind guvernanţa corporativă şi raportarea, însă delistarea lor forţată i-ar prejudicia pe acţionari.
























































Opinia Cititorului