Surse politice: Nicuşor Dan desemnează premierul până la sfârşitul săptămânii viitoare

L.B.
Politică / 28 august, 12:58

Surse politice: Nicuşor Dan desemnează premierul până la sfârşitul săptămânii viitoare

Preşedintele Nicuşor Dan urmează să desemneze candidatul pentru funcţia de prim-ministru până la sfârşitul săptămânii viitoare, cel mai probabil în timpul weekendului, potrivit unor surse politice apropiate de Administraţia Prezidenţială. Şeful statului nu va mai convoca partidele politice la consultări oficiale la Palatul Cotroceni, preferând să finalizeze discuţiile în cadru informal.

Există şanse foarte mari ca noul Guvern să fie învestit în a doua săptămână din luna septembrie, dar cel târziu până la finalul lunii, iar formula vizată de Cotroceni este cea a unui Guvern PSD, condus de un prim-ministru independent din punct de vedere politic, al cărui nume nu a fost încă vehiculat, explică sursele.

Spre deosebire de încercările anterioare, de această dată Executivul ar urma să beneficieze şi de voturile UDMR, iar pentru asigurarea majorităţii parlamentare necesare învestirii, se mizează pe un sprijin flexibil: pe lângă PSD şi UDMR, cabinetul ar urma să fie votat de facţiuni desprinse din SOS şi POT, dar şi de parlamentari care ar putea părăsi grupul AUR în perioada următoare, dacă situaţia o va impune, adaugă sursele.

În ceea ce priveşte arhitectura viitorului cabinet, Nicuşor Dan îşi doreşte să păstreze controlul asupra portofoliilor de la Externe şi Apărare, iar pentru Ministerul Afacerilor Externe, preşedintele ar încerca să o menţină în funcţie pe Oana Ţoiu, deşi social-democraţii nu sunt entuziasmaţi de această variantă, iar pentru Ministerul Apărării Naţionale, principala provocare în acest moment rămâne identificarea unui profil potrivit, preşedintele neavând încă o persoană care să poată conduce acest minister, încheie sursele.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. ne spunea ce bun este tolomac ,pe care nu l-a votat nimenisi nu il vrea nimeni, specimenul asta nu are toate tiglele pe casa.

    cica septembrie, dar nu a spus anul

    1. Nu-l grăbi !

    Eu l am votat pe omul asta, am crezut in omul asta, acum mi e sila de el

    ...

    FATA DE INCURCA LUMEA SI LASA MA SA TE LAS!

    Doar cu Simeone putea castiga lenesul asta,intr o confruntare directa si eu l as fi invins,pt ca omul e habarnist complet,inafara de matematica,la care orice Gpt imi da raspunsul corect instantaneu,nu are logica muncii,e un pierde vara pus ca sa semneze ce i se telefoneaza de afara! 

    Acum o auzii si pe asta cu 5% catre inarmare,cand tu esti cu ambele picioare in prapastia economica ca nu ai restructurat puturosii de la bugetari,nu ai redus la asudatii speciali si nu le ai marit varsta de pensionare,dar daca toata lumea tipa,da le banii care ii cer si peste 1500 eur,baga impozitare progresiva agresiva,80% ,inclusiv pt pensii,ca nu a muncit cu 6 maini si 3 capete,nu auzim de coruptie la sudori,lacatusi,agricultori,to t la specialii bine platiti!

    ne povestea habanistul ca a platit datoriile Bucurestiului,ca l a facut triplu a si la fel va face si cu Romania,in fapt a restructurat datoria,dar datoria a crescut,iar daca nu maresti veniturile(din taxe pe masini poluante,case si apartamente din zone de lux pe care le taxezi ca pe cele di Ferentari),rostogolesti bulgarele pana ce patesti ca in Nepal! 

    Tot ii da inainte cu Tomac. In toata tara asta chiar nu găsește pe nimeni in afara de omul asta? Ce il recomandă?

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb