Surse: Posibilă sesiune extraordinară pentru legea pensiilor speciale

S.B.
Politică / 3 mai 2023

Surse: Posibilă sesiune extraordinară pentru legea pensiilor speciale

Proiectul de lege privind pensiile speciale ar putea fi discutat într-o sesiune extraordinară, dacă până la finalul actualei sesiuni a Legislativului nu se vine în Camera Deputaţilor cu propuneri concrete pentru adoptarea proiectului, au precizat surse guvernamentale, informează news.ro.

În prezent, proiectul pensiilor speciale a trecut de Senat şi este blocat în Camera Deputaţilor, la comisia de muncă. Surse guvernamentale au precizat că se aşteaptă propunerile pentru deblocarea proiectului, până la finalul sesiunii, în caz contrar este posibilă convocarea unei sesiuni extraordinare pentru adoptarea proiectului, care face parte din jaloanele PNRR. Marius Budăi, ministrul Muncii, declara recent la Prima News, despre despre stadiul legii pensiilor speciale, că fiecare ministru de resort, pe fiecare lege în parte, va discuta cu Comisia Europeană şi aşteaptă şi o nouă analiză de impact de la Banca Mondială pentru a continua discuţiile. El arăta că până la cererea de plată numărul trei, la finalul lunii iunie, se vor finaliza discuţiile pe pensiile speciale.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dupa ce s-au trezit cu sacii plini,o sa mai voteze reducerea veniturilor castigate fara efort?Escrocii tot escroci ramin.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb