Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală, prezentă în România prin Symfonia România, intră pe piaţa din Austria prin achiziţia dvo Software, unul dintre principalii furnizori austrieci de software pentru firmele de consultanţă fiscală, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Tranzacţia confirmă angajamentul Symfonia faţă de consultanţa fiscală, una dintre pieţele strategice esenţiale ale grupului, şi marchează prima intrare a companiei în regiunea DACH (Germania, Austria, Elveţia). Este încă un pas spre construirea unui ecosistem european de software solid, bazat pe expertiză locală, relaţii de încredere cu clienţii şi o bună cunoaştere a industriilor în care activează. Este a doua achiziţie finalizată de Symfonia Group în această toamnă, după preluarea Setrio, care a intrat în portofoliul din România, conform comunicatului de presă.
Odată cu achiziţia dvo Software, Austria devine a treia ţară în care operează Symfonia Group, după Polonia, unde grupul a fost fondat şi îşi are sediul, şi România, unde şi-a consolidat prezenţa. Symfonia România, care a finalizat recent integrarea companiilor achiziţionate NextUp şi Softeh, aduce expertiză locală în software ERP, de salarizare şi HR, construită în ani de lucru cu firmele româneşti şi cu cerinţele lor legale şi fiscale specifice. Setrio, cea mai recentă achiziţie din România, adaugă o prezenţă puternică în software pentru sectorul medical şi farmaceutic, se arată în comunicatul de presă.
Achiziţia dvo Software reuneşte două companii cu aceeaşi ambiţie: să crească substanţial productivitatea firmelor de consultanţă fiscală prin software inteligent. Fondată în 1967 de consultanţi fiscali pentru consultanţi fiscali, dvo Software dezvoltă de decenii soluţii care simplifică o muncă deloc simplă. Astăzi, 4.000 de utilizatori din Austria lucrează cu software-ul dvo pentru consultanţă fiscală, o soluţie completă care include managementul cabinetului cu facturarea onorariilor, fluxuri de lucru automatizate, o platformă securizată de comunicare şi un sistem de management al documentelor, dar şi contabilitate financiară, administrare fiscală şi registrul mijloacelor fixe. Accentul cade pe automatizare şi pe utilizarea inteligenţei artificiale, inclusiv în dvo BelegBox, instrumentul de gestionare a documentelor contabile, potrivit comunicatului de presă.
Brandul dvo Software, echipa şi concentrarea pe piaţa austriacă de consultanţă fiscală rămân neschimbate. Rainer Haude va conduce în continuare compania în calitate de CEO, asigurând continuitatea pe care o aşteaptă clienţii dvo şi accelerând, în acelaşi timp, ritmul dezvoltării tehnologice, conform comunicatului de presă.
„Împărtăşim cu Symfonia atenţia pentru industria consultanţei fiscale şi obiectivul de a creşte substanţial productivitatea firmelor din domeniu prin software inteligent. Acum putem duce mai departe, cu şi mai mult avânt, programul nostru de investiţii în AI pentru software-ul dvo, deja unul ambiţios”, a declarat Rainer Haude, CEO al dvo Software, potrivit comunicatului de presă.
„Piaţa austriacă trece în prezent printr-o perioadă de schimbări profunde, în parte din cauza retragerii Datev din Austria, şi oferă astfel oportunităţi interesante. Pentru dvo, parteneriatul cu Symfonia este o oportunitate majoră de a ne accelera dezvoltarea tehnologică, oferind în acelaşi timp clienţilor noştri continuitatea pe care o aşteaptă de la noi”, a adăugat Rainer Haude, se arată în comunicatul de presă.
Pentru Symfonia, achiziţia este o oportunitate de a-şi aduce abordarea proprie în materie de inteligenţă artificială într-unul dintre cele mai exigente sectoare şi mai sensibile la reglementare. În ultimele trei decenii, Polonia a devenit una dintre cele mai mari poveşti de succes economic: o ţară care s-a transformat şi care este recunoscută astăzi drept una dintre economiile cu cea mai rapidă creştere din UE. Parcursul Symfonia reflectă aceeaşi ambiţie, potrivit comunicatului de presă.
„Prin dvo Software, Symfonia intră pentru prima dată în regiunea DACH şi intenţionăm să creştem în continuare aici. Symfonia a evoluat de la un furnizor tradiţional de software la o companie cloud-first, cu rădăcini în tradiţia tehnologică europeană, şi vrem să aducem acest elan şi în Austria. dvo înţelege firmele de consultanţă fiscală din Austria ca nimeni altul. Noi venim cu tehnologia şi cu expertiza în conformitatea cu reglementările. Împreună, vom oferi acestor firme soluţii care le cresc cu adevărat productivitatea şi în care pot avea încredere deplină”, a declarat Piotr Ciski, CEO al Symfonia Group, conform comunicatului de presă.
Prin combinarea cunoaşterii profunde pe care dvo o are despre profesia de consultant fiscal din Austria cu tehnologia de nivel global a Symfonia, cu expertiza sa sectorială în finanţe, HR şi documente şi cu capacitatea dovedită de a îmbina software-ul cu know-how-ul de reglementare, cele două companii pun o bază mai solidă pentru viitor. Firmele de consultanţă fiscală din Austria câştigă un partener care le înţelege realitatea de zi cu zi, le păstrează datele în siguranţă în centre de date locale şi investeşte constant în automatizarea inteligentă şi conformă de care are nevoie profesia lor, potrivit comunicatului de presă.
Achiziţia extinde totodată ecosistemul european de software pe care îl construieşte Symfonia Group, în care fiecare companie locală contribuie cu propria cunoaştere a pieţei şi beneficiază de expertiza celorlalte, conform comunicatului de presă.
Symfonia România participă la acest schimb alături de echipele din Polonia şi Austria şi capătă acces la experienţa dvo în automatizare şi AI pentru firmele de consultanţă fiscală, precum şi la cunoaşterea detaliată a cadrului de reglementare austriac. La rândul lor, echipele din România aduc propria expertiză sectorială, inclusiv în software pentru farmacii şi pentru sectorul medical, se arată în comunicatul de presă.
Pe termen lung, grupul urmăreşte să extindă pe mai multe pieţe produsele potrivite, cu accent pe soluţiile care depind mai puţin de reglementările contabile, salariale şi fiscale ale fiecărei ţări şi care pot fi, aşadar, localizate mai uşor. Pentru clienţii din România, acest schimb înseamnă acces mai rapid la tehnologii deja testate pe alte pieţe europene, adaptate local de echipe care cunosc cerinţele legale şi fiscale româneşti, potrivit comunicatului de presă.






























































Opinia Cititorului