Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, într-o postare pe Facebook, că România a primit „un ultim semnal” din partea Comisiei Europene privind necesitatea reducerii deficitului bugetar. Avertismentul vine odată cu publicarea Pachetului de Primăvară al Semestrului European, care analizează evoluţiile economice şi sociale din statele membre.
„România a primit astăzi un ultim semnal: trebuie luate măsuri urgente pentru a reduce deficitul bugetar la nivelul asumat”, a declarat ministrul pe Facebook. El a precizat că „au fost constatate riscurile generate de deficitele excesive, creşterea ridicată a cheltuielilor - în principal pe fondul creşterii salariilor şi pensiilor din 2024, respectiv a volumului record de investiţii publice - precum şi riscul de a nu atinge ţintele asumate fără o revizuire a cadrului fiscal”.
În acest context, Comisia propune „adoptarea unei decizii referitoare la lipsa măsurilor eficiente” şi avertizează că „perioada de graţie, până să fie propuse şi sancţiuni, este scurtă şi trebuie adoptate cât mai curând acele măsuri prin care reducem cheltuielile statului şi consolidăm veniturile”, a subliniat Tanczos Barna.
Ministrul a amintit că „ne aflăm în procedură de deficit excesiv şi ne-am angajat să revenim pe o traiectorie sustenabilă, corectând deficitul. Nu mai putem amâna respectarea acestui angajament, altfel riscăm sancţiuni şi decredibilizarea ţării”.
El a mai spus că ministerul lucrează la un pachet de măsuri fiscale „împreună cu partidele care se pregătesc să formeze coaliţia de guvernare, discuţii la care Ministerul Finanţelor oferă tot sprijinul profesional necesar şi suntem în contact permanent cu Comisia Europeană”.
Potrivit Comisiei Europene, „creşterea cheltuielilor nete ale României depăşeşte cu mult plafonul stabilit pentru traiectoria sa de corecţie, ceea ce prezintă riscuri clare în ceea ce priveşte corectarea deficitului său excesiv până în 2030”. Bruxelles-ul recomandă Consiliului UE „să adopte o decizie prin care să constate că România nu a luat măsuri eficiente”.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2025, 19:01)
nu e graba
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2025, 22:55)
Asta zici ca ne mustruluieste pe noi, contribuabilii.
Nu el e ministru, nu el trebuia sa prezinte pana in aprilie masurile pentru reducerea deficitului cu efecte 1,3% pana la sf. anului 2025.
Nu el trebuia sa prezinte deja raportul intermediar.
Nu el a pus in buget crestere 2,5% cand avem 0,2 pe T1 stiind ca e ireal, mai ales ca stia ca masurile de ajustare sunt recesionare deci de unde buget cu premiza cresterea aia?
Noi suntem de vina, noi trebuie sa facem ceva, ba chiar suntem cam neamuri proaste daca cracnim la mariri substantiale de taxe.