Ţara noastră preia preşedinţia Consiliului UTI

F. A.
Comunicate de presă / 11 iunie 2013

Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM, a preluat, astăzi, în numele ţării noastre, preşedinţia Consiliului Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT), se arată într-un comunicat de presă.

În calitate de preşedinte, el va conduce lucrările Consiliului UIT de anul acesta care se desfăşoară în perioada 11-21 iunie la Geneva.

România a mai deţinut această poziţie în anul 1981.

Consiliul UIT se reuneşte în fiecare an pentru a asigura guvernarea şi funcţionarea eficientă a Uniunii şi a adopta măsurile necesare pentru implementarea prevederilor Constituţiei, Convenţiei, Regulamentelor Administrative şi a deciziilor Conferinţelor Plenipotenţiarilor UIT. Totodată, Consiliul are rolul de a realiza politicile generale în sectorul telecomunicaţiilor şi de a pregăti raportul privind politica şi strategia UIT pentru următoarea conferinţă a plenipotenţiarilor.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb