Ţara noastră şi Israelul colaborează în sectorul înaltelor tehnologii

Ş.P.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 10 februarie 2004

Peste 20 de companii israeliene din domeniul hi-tech participă la expoziţia "Israel High Tech în România", aflată în acest an la a cincea ediţie. Reprezentanţii acestora vor fi primiţi de Preşedintele României, de Primul-Ministru şi vor avea întîlniri cu reprezentanţii MCTI, ai Ministerului de Interne şi ai Ministerului Apărării, precum şi cu peste 200 de companii româneşti. Din totalul schimburilor comerciale între Ro-mânia şi Israel, 60% sînt în domeniul hi-tech, reprezentînd o creştere de 40% faţă de 1999.

Domnul Dan Nica a declarat: "Am identificat o serie de pro-iecte în care cele două ţări pot extinde colaborarea, atît în domeniul telefoniei mobile şi comunicaţiilor prin satelit, cît şi în cel al dezvoltării de servicii electronice. În România focalizarea pe tehnologia informaţiei, ca politică la nivel naţional, a început deja să dea rezultate şi va asigura o creştere fermă a acestui domeniu, proces în care firmele israeliene pot avea un aport important".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb