Tăriceanu doreşte diminuarea cheltuielilor publice

F.A.
Macroeconomie / 7 noiembrie 2008

Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, azi, la finalul reuniunii informale a şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii Europene, că, în această perioadă de criză financiară, generalizată la nivel mondial, statul român trebuie să ia măsuri de reducere a cheltuielile publice şi orientarea acestora către investiţii cu fonduri publice.

"Vreau să subliniez că, într-o astfel de perioadă, linia de conduită trebuie să fie către diminuarea cheltuielilor publice, către orientarea cheltuielilor către investiţii cu fonduri publice, astfel încât pierderile la locurile de muncă din sectorul privat să fie compensate de crearea sau menţinerea locurilor de muncă în sectorul public. În niciun caz nu trebuie accentuat consumul, ci mai degrabă economisirea şi sprijinirea sectorului de investiţii, în general pe infrastructură, care poate să compenseze prin crearea locurilor de muncă", a declarat şeful Executivului, în conferinţa de presă susţinută la Bruxelles.

Premierul a subliniat că, la nivel european, va exista un set comun de măsuri aplicabile, dar a precizat că rămâne la latitudinea fiecărei ţări membre de a le găsi pe cele mai potrivite.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb