TĂRICEANU:  "În România s-a creat un sistem paralel de putere care lua cele mai importante decizii"

Mina Irina
Politică / 26 aprilie 2017

"În România s-a creat un sistem paralel de putere care lua cele mai importante decizii"

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat ieri că în ţara noastră a funcţionat, în ultimii ani, un sistem paralel de putere care a luat cele mai importante decizii.

Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat la Antena 3: "În România, din păcate, în decursul ultimilor ani, s-a creat un sistem paralel de putere, îl numeam ocult în trecut, dar acum îi vedem componentele. Sistemul lua cele mai importante decizii, nu doar politice, ci şi în domeniul Justiţiei. Ce căutau la întruniri preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general, directorul şi adjunctul operativ al SRI? Nu ştiu dacă pagina a fost dată şi capitolul închis. Este şi rolul Parlamentului de a vedea ce s-a întâmplat. Părerea mea este că acest sistem paralel de putere în care au fost implicaţi sau nu conducători sau instituţii, au fost implicaţi până în acest moment. (...) Ni se pare firesc să existe o astfel de frăţie extinsă între persoanele care se întâlneau la un şpriţ şi luau hotărâri importante? (...) Aceste instituţii nu au ce căuta împreună la aceeaşi masă decât în situaţii instituţionale".

Preşedintele Senatului a spus, potrivit Agerpres, că ancheta comisiei parlamentare privind posibilele fraude de la alegerile prezidenţiale din 2009 nu se va suprapune cu cea a Parchetului.

Călin Popescu-Tăriceanu a mai declarat: "Cei care apreciază că nu mai este nevoie de comisia parlamentară s-au pripit. Procurorul se va ocupa de aspectele penale. Parlamentul nu are acest rol, ci acela de a investiga chestiunile de ordin politic, consecinţele politice. (...) Vom revizui obiectivele comisiei pentru a nu se suprapune cu ancheta Parchetului. Sunt foarte multe informaţii care vor veni la comisii. Oameni mi-au adus deja informaţii relevante despre ce s-a întâmplat la alegerile din 2009. Gravitatea este crearea şi funcţionarea în România a acestui sistem de putere paralel cu puterea democratică. Oamenii de bună credinţă vin la vot şi dau votul celor de la care au aşteptări. Instituţiile democratice erau faultate de această frăţie a unor instituţii care luau decizii în locul instituţiilor alese de cetăţeni. Această situaţie nu poate fi tolerată. Încercăm să revenim la normalitate. A fost abuz de putere, corupţie de putere".

Preşedintele Senatului a lăsat să se înţeleagă că şeful comisiei va fi Liviu Dragnea, dat fiind faptul că "PSD şi ALDE au majoritatea parlamentară, domnul Dragnea şi-a declarat disponibilitatea şi nu există un impediment regulamentar în această privinţă".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Sistemul de putere care l-a inlocuit pe cel democratic, functioneaza binemersi in continuare.

    Taricene, inainte de a vorbi da-ti doua palme; ati promite orice ca sa castigati alegerile, chiar daca apoi ne duceti spre dezastru; mai bine sa ia hotararile sistemul ocult sau paralel, avem mai multa incredere in ei decat in puscariasii care au castigat alegerile prin minciun[

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0798
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3475
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8503
Gram de aur (XAU)Gram de aur469.8706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb