Tăriceanu nu contestă dreptul Opoziţiei de a depune o moţiune de cenzură, dar nu-i vede utilitatea

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 16 octombrie 2007

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat ieri că nu contestă dreptul Opoziţiei de a depune o moţiune de cenzură, dar a subliniat că nu vede oportunitatea acestui demers. "Nu văd oportunitatea. Dacă Opoziţia sau un partid din Opoziţie consideră acest lucru, este dreptul lui s-o facă", a spus Călin Popescu-Tăriceanu. Partidul Liberal Democrat (PLD) a anunţat că intenţionează să depună o moţiune de cenzură. Potrivit liderului PLD, Theodor Stolojan, textul moţiunii va fi gata în zece zile, după care liberal-democraţii vor discuta cu parlamentarii din alte partide care nu au semnat moţiunea precedentă, inclusiv cu cei din PNL, astfel încât să strângă semnăturile necesare. "Acest Guvern trebuie să plece. Moţiunea este necesară, parlamentarii noştri şi colegii din PD vor semna această moţiune", a arătat Stolojan, care a precizat că PLD va alege momentul optim pentru depunerea moţiunii

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2537
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5164
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5707
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1178
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.0876

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb