Tăriceanu propune organizarea de alegeri interne în PNL pentru a desemna candidatul la prezidenţiale

F. A.
Politică / 25 ianuarie 2013

UPDATE 14:55: Tăriceanu consideră că desemnarea candidatului PNL la alegerile prezidenţiale ar trebui făcută cel mai devreme în martie

Călin Popescu-Tăriceanu consideră că organizarea alegerilor interne în PNL pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale ar trebui să se desfăşoare cel mai devreme în luna martie, precizând că această idee ar duce la modernizarea necesară partidului, conform surselor de presă.

"Aceste alegeri interne trebuie organizate nu mai devreme de martie 2014. Nu există niciun fel de raţiune pentru a le organiza mai devreme, în ţările democratice în care se practică acest sistem se organizează că puţine luni înainte de alegerile propriu-zise. (...) Orice alt sistem, orice altă încercare de a stabili candidatul de pe acum ar însemna o acţiune prematură şi care, după părerea mea, s-ar constitui într-o mare eroare. Ar însemna că a renunţa la această formulă înseamnă că ratăm ceea ce numesc eu modernizarea partidului şi posibilitatea de a motiva membrii noştri sau alţi oameni care doresc să se alăture PNL", a declarat Tăriceanu.

---

Senatorul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, astăzi, că PNL are datoria de a desemna candidatul la prezidenţiale cu cele mai mari şanse de câştig şi cel mai capabil să ocupe această funcţie, propunând organizarea de alegeri interne în partid, în care să se confrunte mai mulţi candidaţi, relatează sursele de presă.

PNL a convocat un congres extraordinar ce urmează a se desfăşura pe 22 şi 23 februarie.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2436
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5565
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7073
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0676
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.8126

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb