Technology Insurance Days 2025 a reunit cei mai mari jucători din industria asigurărilor

S.E.
Miscellanea / 18 noiembrie, 21:16

Sursa: Unsplash

Sursa: Unsplash

Cei mai mari jucători din industria asigurărilor au analizat recent, în cadrul Technology Insurance Days, principalele direcţii care trebuie îmbunătăţite pentru ca ţara noastră să atingă, în 2030, un nivel superior de dezvoltare a acestei industrii, cu un grad ridicat de educaţie şi de conştientizare a nevoii de protecţie individuală, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, din care relatăm.

Temele centrale ale ediţiei au fost „Asigurările în era inteligenţei artificiale”, ”Distribuţia digitală” şi „Tehnologie, AI şi educaţie”. Discuţiile formulate pe baza temelor au scos în evidenţă atât vulnerabilităţile actuale, cât şi liniile de acţiune prin care industria poate accelera ritmul de creştere.

„Dacă vrei să schimbi o industrie, e suficient să ai lângă tine radical din 1% dintre oamenii industriei. Dacă ne imaginăm că domeniul asigurărilor are 100.000 de profesionişti, radicalul ar fi 35 de oameni care ar putea schimba industria. Dar trebuie să fie oameni care construiesc pentru mâine, nu pentru astăzi. Schimbarea vine încet, dar sigur. Astăzi încercăm să ghicim viitorul în era AI. Propun să ne întâlnim peste 10 ani aici şi să vedem cine a avut dreptate când vine vorba de prezicerea viitorului în era inteligenţei artificiale”, a transmis Cătălin Chiş, CEO LIH.

Liderii industriei au punctat câteva priorităţi esenţiale:

*Creşterea gradului de adopţie AI şi trecerea la discuţii tehnice reale între liderii industriei; recunoaşterea importanţei gândirii critice în contextul noilor tehnologii.

*Aşteptări realiste de la tehnologiile emergente, care au nevoie de timp pentru a se stabiliza şi maturiza.

*Acces transparent la date privind volumul asigurărilor online la nivel de industrie, prin ASF, esenţial pentru dezvoltarea unor produse calibrate pe piaţă.

*Actualizarea legislaţiei, care rămâne semnificativ în urma progreselor tehnologice.

„Nu cred că digitalizarea şi implementarea AI vor duce la dispariţia acestei meserii. Din contră, cred că vor aduce creşterea veniturilor pentru cei care activează în domeniu”, a spus Iulius Marian Firczak, Deputat.

„E timpul să acţionăm cu o viteză mult mai mare. Liderii trebuie să intre în discuţii tehnice, pentru a integra digitalizarea în modelele de business. Asigurările rămân despre oameni şi conexiuni autentice - iar tehnologia ne va ajuta să fim mai aproape de clienţi şi să avem timp mai mult pentru lucruri care contează”, a adăugat Virgil Şoncutean, CEO Allianz.

Participanţii au subliniat câteva elemente cheie:

*Procese mai profunde de analiză şi market research, pentru identificarea zonelor cu potenţial crescut de adopţie.

*Digitalizarea proceselor cu ajutorul unor echipe „fresh”, care pot privi critic şi obiectiv modul de funcţionare al organizaţiei.

*O experienţă îmbunătăţită pentru consumatori în aplicaţiile şi platformele digitale.

„Cea mai mare greşeală când vrei să devii digital este să transformi hârtia în hârtie digitală. Trebuie să regândim procesele, nu doar să le mutăm în format electronic. E nevoie de oameni noi, cu un ochi critic, care să revadă procesele şi o cultură internă pregătită să accepte schimbarea”, a spus Ioana Frîncu, CTO Eazy Insurance.

Piaţa românească se situează mult sub media europeană, iar creşterea ei este influenţată direct de oamenii din industrie. Pentru 2026, participanţii au identificat câteva direcţii clare:

*Atragerea unui număr mai mare de femei în industrie, cu impact direct în segmentul life & health.

*Dublarea numărului de consultanţi în asigurări, alături de o reprezentare mai bună a tinerilor.

*Educaţie continuă pentru forţa de vânzări, pentru creşterea calităţii interacţiunii cu clienţii.

*Transformarea clienţilor în clienţi „lifetime”, care primesc consultanţă pe tot parcursul vieţii, nu doar în momente punctuale.

„Ne dorim să uşurăm tranziţia de la nevoia clientului la încheierea poliţei. Avem o platformă prin care ajutăm asigurătorii să lanseze produse în piaţa din România mult mai repede decât o pot face pe platformele proprii. Este pentru prima dată când spunem public: sunteţi invitaţi să testaţi şi să lansaţi produse prin platforma noastră”, a explicat Cristian Filimon, Director Insurance LIH.

Dincolo de tehnologii, reglementări şi strategii, TID 2025 a arătat că viitorul industriei de asigurări este construit de oameni: specialişti care îşi pun întrebări, lideri care îşi asumă decizii, parteneri care colaborează. Tehnologia ne oferă instrumentele, însă mentalitatea, educaţia şi colaborarea sunt cele care vor decide viteza schimbării.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dezbaterea BURSA “Fondul Proprietatea, încotro?”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0859
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3906
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7722
Gram de aur (XAU)Gram de aur571.4179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
targuldeturism.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb