Gala BURSA 2019Gala BURSA 2019

TEHNOLOGIE DIGITALA / JAMIE DIMON, JP MORGAN:"Proiectul Facebook - Libra, nu se va întâmpla niciodată"

A.T.
Ziarul BURSA #Internaţional /

Libra, proiectul de monedă digitală al Facebook, este o idee bună care nu se va întâmpla niciodată, a declarat Jamie Dimon, CEO-ul JP Morgan, potrivit site-ului cryptonewsz. Domnia sa nu a precizat care sunt motivele care stau în spatele declaraţiei sale.

Jamie Dimon a afirmat că există deja criptomonede stabile pe piaţă: "Nu am nimic altceva de spus despre asta", a adăugat el.

Libra a anunţat că intenţionează să fie legată de mai multe monede, inclusiv euro, yen şi dolar.

JP Morgan a refuzat să facă parte din proiectul Libra, potrivit unor rapoarte. Banca era îngrijorată de posibilitatea utilizării criptomonezii în finanţarea activităţilor infracţionale, încălcând sancţiunile şi regulile de spălare a banilor.

Jamie Dimon este cunoscut pentru faptul că este sceptic faţă de cripto. El a descris Bitcoin ca o fraudă mai devreme sau mai târziu şi şi-a exprimat regretul pentru că a făcut astfel de comentarii.

De asemenea, Dimon şi-a exprimat credinţa în tehnologia blockchain, JP Morgan propunându-şi să devină prima bancă din SUA care va avea propria monedă cripto numită JPM Coin.

Libra a fost constantă în ultima săptămână, deoarece proiectul a pierdut o parte din susţinătorii iniţiali. Printre companiile care au spus adio asocierii la Libra Association se numără PayPal, Mastercard, Visa, Stripe, Mercado Pago, eBay şi Booking Holdings.

Când proiectul a fost anunţat, avea 28 de membri, dar companiile au plecat treptat una după cealaltă. Asociaţia are acum 21 de membri fără niciun partener de plăţi majore. Susţinătorii actuali ai Libra includ firme de tip venture capital şi non-profit, inclusiv Vodafone, Uber, Spotify şi Lyft.

Încă de la anunţarea sa, Libra a atras asupra sa critici continuu din partea factorilor de decizie şi a autorităţilor de reglementare din întreaga lume cu privire la diverse preocupări precum confidenţialitatea, spălarea banilor şi finanţarea terorismului. Franţa a adoptat o poziţia dură, afirmând că ar bloca Libra în Europa. Autorităţile de reglementare au solicitat Facebook-ului să nu lanseze moneda până când nu sunt abordate toate problemele de reglementare pe care compania le-a acceptat. Unul dintre directorii Libra a indicat recent că proiectul lor ar putea întâmpina o întârziere în lansarea iniţială planificată în 2020.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS