Terminalul DP World din Constanţa va fi electrificat în urma unei investiţii de 53,8 milioane de euro, cofinanţată de Uniunea Europeană

S.C.
Companii / 12 octombrie, 14:19

Terminalul DP World din Constanţa va fi electrificat în urma unei investiţii de 53,8 milioane de euro, cofinanţată de Uniunea Europeană

Constanţa South Container Terminal SRL (DP World Constanţa) a lansat proiectul „Electrificarea Terminalului DP World - Constanţa, România”, o investiţie strategică menită să accelereze tranziţia către operaţiuni portuare cu emisii reduse şi să sprijine decarbonizarea transportului maritim în Portul Constanţa, cel mai mare port de la Marea Neagră şi un nod important al Reţelei Transeuropene de Transport (TEN-T), potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), în cadrul apelului CEF-T-2024-AFIFCOEN, gestionat de Agenţia Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură şi Mediu (CINEA), informează sursa citată.

Proiectul va fi implementat până la 31 august 2028, valoarea totală a investiţiei fiind de 53,8 milioane de euro, se arată în comunicatul de presă.

Finanţarea proiectului constă într-un grant nerambursabil acordat de Uniunea Europeană, în valoare de până la 19,7 milioane de euro, prin intermediul CINEA, într-un împrumut de până la 25 de milioane de euro, acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), precum şi într-o contribuţie proprie din partea beneficiarului proiectului, Constanţa South Container Terminal SRL, conform sursei citate.

Un pas decisiv către un terminal cu emisii reduse

Investiţia vizează dezvoltarea infrastructurii electrice necesare pentru înlocuirea treptată a echipamentelor alimentate cu combustibili fosili cu alternative electrice, precum şi implementarea unui sistem de alimentare cu energie de la mal (Onshore Power Supply - OPS), potrivit comunicatului de presă.

Aceasta va permite navelor acostate să-şi acopere necesarul de energie electrică direct de la mal, eliminând nevoia de a folosi motoarele auxiliare pe durata staţionării în port, se mai arată în comunicatul de presă.

Principalele componente ale proiectului includ:

-Electrificarea a 29 de blocuri de containere din terminal prin instalarea unei infrastructuri de bare colectoare (sistem busbar), concepută pentru a susţine funcţionarea viitoare a macaralelor-portic electrice pe pneuri (RTG);

-Dezvoltarea unui hub de încărcare pentru tractoarele electrice de terminal (eTT), care va include 10 puncte de încărcare, precum şi achiziţia a 10 tractoare electrice de terminal pentru a permite demararea operaţiunilor utilizând noua infrastructură;

-Instalarea a două sisteme de alimentare cu energie de la mal (OPS/cold ironing) pentru navele acostate, alimentate exclusiv cu electricitate din surse de energie regenerabilă, confom comunicatului de presă.

Rezultate aşteptate

Investiţia include instalarea a trei staţii de transformare, fiecare dotată cu trei transformatoare de 2.000 kVA, montarea a aproximativ 6 kilometri de infrastructură de bare colectoare pentru alimentarea viitoarelor macarale RTG electrice şi construirea unei staţii de transformare dedicate tractoarelor electrice de terminal, potrivit sursei citate.

Proiectul va asigura, de asemenea, infrastructura necesară pentru alimentarea cu energie de la mal (OPS) prin instalarea a două transformatoare de 5 MVA şi două sisteme „cold ironing”, care vor permite navelor acostate să preia energie electrică produsă din surse regenerabile în locul motoarelor auxiliare convenţionale, conform comunicatului de presă.

Context strategic şi obiective

Proiectul „Electrificarea Terminalului DP World - Constanţa, România” sprijină dezvoltarea unui terminal de containere complet electrificat, eficient şi sustenabil, în conformitate cu obiectivele Reţelei Transeuropene de Transport (TEN-T) de a crea o infrastructură de transport inteligentă, sigură, multimodală şi rezistentă la schimbările climatice, mai informează sursa menţionată.

Proiectul face parte dintr-un program mai amplu de electrificare, o a doua componentă a programului reprezentând o investiţie suplimentară de 46,2 milioane de euro, care acoperă echipamente precum macarale electrice pe pneuri operate de la distanţă, două macarale portuare mobile electrice şi tractoare electrice de terminal suplimentare. Astfel, investiţia totală în electrificarea operaţiunilor a terminalului DP World Constanţa va ajunge la 100 de milioane de euro, conform sursei citate.

Prin această investiţie, DP World Constanţa îşi propune să devină un reper regional pentru electrificarea infrastructurii portuare, stabilind noi standarde pentru operaţiunile portuare din România şi din întreaga regiune a Mării Negre, potrivit comunicatului de presă.

Pe termen lung, reducerea traficului rutier de marfă şi a emisiilor generate de transportul de mărfuri va încuraja tranziţia către moduri de transport mai curate şi mai eficiente, contribuind la reducerea amprentei de carbon a lanţurilor logistice şi la îndeplinirea obiectivelor de decarbonizare ale Uniunii Europene pentru sectorul transporturilor, mai informează sursa menţionată.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3373
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7714
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3160
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8793

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb