Texas dă în judecată Pfizer pentru înşelăciune şi cenzură

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 decembrie 2023

Grafică de MAKE

Grafică de MAKE

English Version

Călin Rechea

Procurorul general al statului Texas, Ken Paxton, a dat în judecată compania Pfizer pentru că "a prezentat eronat eficacitatea vaccinului împotriva COVID-19 şi a încercat să cenzureze discuţiile publice despre acest produs", după cum se arată într-un comunicat de presă.

Comunicatul subliniază că "Pfizer s-a angajat în acte şi practici false, înşelătoare şi de inducere în eroare, făcând afirmaţii nefondate cu privire la vaccinul Covid-19 al companiei, iar astfel a încălcat Legea privind practicile comerciale înşelătoare din Texas".

Afirmaţia conform căreia vaccinul său avea o eficacitate de 95% împotriva infecţiei a fost extrem de înşelătoare, după cum se mai arată în comunicatul de presă, în condiţiile în care s-a bazat pe statistica numită "reducerea relativă a riscului" pentru persoanele vaccinate.

În petiţia înaintată Curţii Districtuale din Lubbock County, procurorul general al statului Texas arată că "la sfârşitul anului 2020, pârâtul Pfizer a transmis lumii că vaccinul său Covid-19 a fost 95% eficient", iar "pe baza acestei declaraţii şi a altor declaraţii făcute de Pfizer, care lăudau eficacitatea noului său vaccin, americanilor li s-a dat impresia că vaccinul Pfizer va pune capăt pandemiei de coronavirus şi va ridica vălul omniprezent al fricii şi incertitudinii de pe un public neliniştit".

Documentul subliniază că încrederea în Pfizer a determinat sute de milioane de americani să se alinieze pentru a primi vaccinul, dar apoi "pandemia nu s-a încheiat, ci s-a agravat".

"Mai mulţi americani au murit în 2021, cu vaccinul Pfizer disponibil, decât în 2020, primul an al pandemiei", se mai subliniază în petiţia semnată de procurorul general Ken Paxton, ceea ce demonstrează că vaccinul Pfizer nu era 95% eficient.

Cum a fost posibilă adoptarea pe scară largă a vaccinului în aceste condiţii? "Pe scurt, Pfizer a înşelat publicul", se arată în documentul de la procurorul general al statului Texas, iar apoi se accentuează faptul că "afirmaţia Pfizer, că vaccinul său avea o eficacitate de 95% împotriva infecţiei, a fost extrem de înşelătoare încă din prima zi", deoarece "valoarea se referă la reducerea riscului relativ pentru o persoană vaccinată în cadrul studiului clinic de la Pfizer, care atunci nu era finalizat".

Algoritmul de calcul al eficacităţii vaccinului anti-Covid de la Pfizer/BioNTech a fost prezentat şi într-un articol din BURSA, "A devenit eficacitatea vaccinurilor anti-Covid negativă în Marea Britanie?" , din 28 octombrie 2021.

Afirmaţiile publice ale oficialilor Pfizer privind eficacitatea vaccinului sunt contrazise şi în contractele de achiziţie, pe care numeroase guverne încă le ţin sub lacăt, prin sfidarea cu impunitate a normelor minime de transparenţă, în timp ce oferă discursuri despre "democraţia liberală".

"Cumpărătorul recunoaşte, de asemenea, că efectele pe termen lung şi eficienţa vaccinului nu sunt cunoscute în prezent şi pot exista efecte adverse ale vaccinului care în prezent nu sunt cunoscute", se arată în contractul de achiziţie încheiat între Pfizer şi guvernul Africii de Sud, care a fost făcut public recent, în urma unei acţiuni în justiţie (vezi articolul "Studii: Vaccinul de la Pfizer nu a fost niciodată sigur şi eficient", BURSA, 25 septembrie 2023).

Petiţia înaintată Curţii Districtuale din Lubbock County citează şi publicaţii de la FDA (Food and Drug Administration), instituţia responsabilă cu protejarea sănătăţii publice din Statele Unite, prin asigurarea siguranţei, eficacităţii şi securităţii medicamentelor de uz uman şi veterinar şi a produselor biologice, conform cărora "reducerea relativă a riscului" este o statistică înşelătoare, care "influenţează în mod nejustificat" alegerea consumatorilor.

"Atunci când informaţiile sunt prezentate într-un format de risc relativ, reducerea riscului pare mult mai mare şi tratamentele sunt privite mai favorabil decât atunci când aceleaşi informaţii sunt prezentate folosind un sistem de măsurare mai precis", se arată într-un document de la FDA preluat în petiţie.

Aici se mai subliniază că atunci când Pfizer a început să facă afirmaţiile despre eficacitatea vaccinului anti-Covid, compania deţinea, în medie, doar datele aferente unor studii clinice desfăşurate timp de două luni pe baza cărora să compare persoanele vaccinate şi cele nevaccinate.

În condiţiile în care 17.000 de participanţi au fost injectaţi cu un placebo şi doar 162 au fost infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, comunicatul de presă arată că "riscul de a contracta Covid-19 a fost atât de mic în primă instanţă, în această perioadă scurtă, încât vaccinul Pfizer a îmbunătăţit doar fracţionar riscul de infectare al unei persoane".

Statistica "reducerea absolută a riscului", indicator al eficacităţii preferat de FDA, arată că vaccinul a avut o eficacitate de doar 0,85%.

De asemenea, compania a fost avertizată în perioada testelor că "protecţia oferită de vaccin nu poate fi prezisă cu exactitate dincolo de două luni".

Avertismentul nu a însemnat nimic pentru Pfizer, care "a promovat impresia înşelătoare a protecţiei durabile oferite de vaccin şi a ascuns publicului informaţiile care subminau afirmaţiile privind durata protecţiei".

Mai mult, "Pfizer s-a angajat într-o campanie de intimidare a publicului, în cadrul căreia vaccinul era prezentat ca o măsură necesară pentru protejarea celor dragi".

Atunci când numărul cazurilor de Covid-19 a crescut după administrarea pe scară largă a vaccinului, "Pfizer a trecut la reducerea la tăcere a celor care spun adevărul", după cum se mai arată în comunicatul de presă al procurorului general din Texas.

"Urmărim să facem dreptate pentru oamenii din Texas, dintre care mulţi au fost constrânşi prin mandate tiranice de vaccinare să primească un produs defectuos, vândut prin minciună", a mai declarat procurorul general Paxton.

"Faptele sunt clare şi arată că Pfizer nu a spus adevărul despre vaccinurile lor Covid-19. Întrucât administraţia Biden a folosit pandemia ca armă pentru a forţa decretele ilegale de sănătate publică asupra publicului şi pentru a îmbogăţi companiile farmaceutice, voi folosi toate instrumentele pe care le am la dispoziţie pentru a-i proteja pe cetăţenii noştri care au fost induşi în eroare şi prejudiciaţi de acţiunile Pfizer", se arată în finalul comunicatului de presă.

Acţiunea în justiţie împotriva Pfizer a statului Texas vine la circa opt luni după ce procurorul general Paxton a anunţat investigarea companiilor Pfizer, Moderna şi Johnson & Johnson pentru a determina în ce măsură acestea au denaturat eficacitatea vaccinului anti-Covid şi au manipulat datele din studiile clinice.

Opinia Cititorului ( 26 )

  1. În definitiv, după toate cele spuse despre zeama vax, un lucru s-a dovedit a fi bun, efectul placebo.

    Înțepații s-au simțit în siguranță după.

    Și cu toate astea, unii dintre ei continuau aberant să se ferească ca de ciumă de cei ne. 

    1. Victime ale dezinformarii, 1 milion de rusi au murit de Covid. Vaccinurile astea, dezvoltate atat de rapid datorita unei tehnologii extraordinare, si, care, bineinteles ca nu au fost suficient testate pentru ca ne aflam intr-o situatie de urgenta, au salvat milioane de vieti. Norocul nostru ca virusul asta nu a a fost atat de mortal cum se credea la inceput. La urmatoarea pandemie, poate cu rata de mortalitate mult mai mare, poate chiar de 10%, o sa ne rugam de companiile astea extraordinare sa vina cat mai repede sa ne salveze.

      ch arlie Munger despre antivaccinisti: ” I don’t like big chunks of the country going crazy. And I would argue that the anti-vaxxers are somewhat crazy. It isn’t zero risk in vaccination, it’s just that it’s so much safer to be vaccinated than not vaccinated, and it’s so much more considerate to your fellow citizens. So it’s a massive kind of ignorance that 30% of the people have. And of course, it isn’t good.” 

      Prevenția este mama înțelepciunii.

      Ăsta o să fie sloganul următoarelor plandemii create și scăpate din cine știe ce laboratoare. 

      Fiți înțelepți, ciuruiti-va non-stop.

      Frica păzește bostanaria. 

      Anti-vax = Ignoranta ridicata la rang de intelepciune sarcastica.

      Vedeti scandalul din Australia si mortalitatea de acolo. Si inca o informatie pretioasa: Italia, capsata in proportie de 85% se stinge, efectiv. Mizeria va fi greu tinuta sub capac.

      Si Noua Zeelanda...

      wes, de unde ai scos-o tu ca Italia se stinge din cauza vaccinului? Ai date concrete in sensul asta?

      Italia are o criza demografica, da, dar asta era si inainte de Covid 

      Da, am date concrete. Cu nume, prenume, varsta, regiune, etc. Sunt tineri, asta e problema.

    Bună, sunt unul dintre cei "înțepați " cu vaccinul de la Pfizer și sunt bine mersi, nu am avut alte probleme de sănătate, colegii de echipă au primit același vaccin și sunt deasemenea bine sănătoși. Eu cred că autoritățile au pornit un război împotriva acestor companii deoarece nu și-au făcut datoria în acele momente și sunt în pericol să-și piardă "fotoliile"!!!!!????????????

    1. Și care ar fi fost datoria în plus a autorităților, ce să fi făcut mai mult?

      Au băgat teroarea și spaima în cei mai slabi de înger, ne-au ținut în case degeaba, ne-au obligat să purtăm botnițe ale căror eficiența unele studii spun că e nulă.

      Pentru ce?  

      nu te grăbi. începând cu 2026 o să ai privilegiul de a trăi efectele "vaccinului"

      La fel in cazul meu, sunt unul dintre cei " neintepati" si sunt bine merci, nu am avut alte probleme de sanatate...dovada ca putem coexista impreuna

      N-ai inteles nimic timp de 3 ani. De ce ai intelege acum?

      Paranoia...

      probabil te-ai vaccinat in tricoul negru, la chiuveta, ca lumea ...buna. Sau ai nimerit vreun placebo. Dar, nu dispera, cand o sa apese baietii pe buton, o sa vezi ce varianta ai primit....

    ”Hombre” esti in vanatoare de funtie?La noi ”propagandisti” vaccinului cum se simt?Ca niste mincinosi?

    Cum se simte Catu si echipa lui?Ca niste hoti?

    1. Cand citesc un comentariu agramat, stiu ca autorul lui este un prost.

      Cand citesc doua comentarii agramate unul dupa altul, stiu ca au acelas prost ca autor. 

    acu ca suntem pe site de bursa,

    uitativa la graficul actiunilor pfizer, care vorbeste de la sine 

    e vb de bani aici 

    normal... se sparge bula imobiliara acolo si nu mai au de unde sa adune bani la buget...

    s c c r e t 

    Modena ....finantata direct de Unchiu' Sam nu a ascuns nimic a prezentat totul exact!!!Ia sa inceapa iar o pandemie sa-i vedem cum coicaie din nou pe langa paturile cu mii de morti...

    si Romania cand ???Inclusiv pe Ur sula fo Laie

    Carcotasi antivaccinistii astia! Nimeni nu-si mai aminteste in primele saptamani de pandemie cum toata lumea urla "Unde-i vaccinul? Cum se poate ca in sec XXI sa nu fim in stare sa facem un vaccin?"- Asta s-a putut atunci si a fost foarte bun! Si eu sunt bine merci asa vaccinat si colegii si familia mea la fel!

    La noi inca mai sunt propagandisti precum Chireac , Snecker , Valcu Val , etc sau doctori precum Cercel , care inca o țin langa cu vaccinul , care spun ei ca , daca nu era nu era, nici noi nu mai eram .asta la o rata de mortalitate sub cea a unei epidemii de gripa .

    Intresant ca Seful cu"teroarea Co-vid" Arafat,

    iar scapa chiar daca are pe suflet mii de vieti romanesti 

    Faizahr astia sunt deja firma de telefonie la cat bluetooth au generat...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

unbr.ro
danescu.ro
arsc.ro
raobooks.com
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Feb. 2024
Euro (EUR)Euro4.9753
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5970
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2177
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8238
Gram de aur (XAU)Gram de aur298.9173

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb