Planificatorii militari occidentali şi statele membre NATO nu dispun de strategii clare şi capacităţi suficiente pentru a face faţă unui scenariu de criză majoră, marcat de un atac sincronizat al Rusiei în Europa de Est şi al Chinei asupra Taiwanului, informează publicaţia The Atlantic.
Generalul Alexus Grynkewich, comandantul suprem al NATO în Europa, a avertizat asupra riscului unui război pe două fronturi simultane, cerând sprijinul capitalelor europene pentru pregătirea forţelor armate, notează sursa citată.
„Să spunem doar că acesta este scenariul pentru care nu suntem pregătiţi în prezent”, a afirmat Florence Gaub, directoarea diviziei de cercetare de la Colegiul de Apărare al NATO din Roma.
Mark Montgomery, contraamiral în rezervă al Marinei SUA, a arătat că simulările strategice anterioare au scos la iveală lipsa stocurilor de armament şi a capacităţii industriale pentru susţinerea unor lupte prelungite pe mai multe teatre de operaţiuni, transmite instituţia de presă.
În timp ce Rusia şi-a reorientat baza industrială către producţia de rachete, blindate şi drone de luptă, China a depăşit armata americană la numărul de nave de război şi rachete cu rază lungă de acţiune, menţinând un parteneriat strategic consolidat cu Moscova, conform datelor.
Fostul preşedinte al Comitetului Militar al NATO, amiralul Rob Bauer, a subliniat că sincronizarea unei ofensive chineze în Asia cu acţiuni ruseşti în flancul estic al alianţei ar pune în dificultate distribuirea trupelor şi a resurselor de apărare, notează publicaţia.
Analizele realizate de Centrul European pentru Valori şi Politică de Securitate din Praga arată că, într-o astfel de criză pe două fronturi, Statele Unite vor prioritiza teatrul din Asia şi vor transfera capabilităţi strategice în detrimentul Europei, lăsând aliaţii NATO să gestioneze direct presiunea militară rusă, informează The Atlantic.



















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.08.2026, 18:21)
Si pe unde ataca Chinezii Taiwan-ul…prin “Donbas” sau prin “Coreea de Nord”:-)…La o adica mujicii vor trebui sa faca fata pe doua fronturi, asa cum trebuia sa fie si WWII daca Japonezii nu se aruncau in razboi ca “fata mare la maritat” direct in “luna de miere” in Hawaii:-)
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.08.2026, 23:08)
Mama !!!
ce mare fan adolfut esti !
in WWII au murit pete 60 000 000 oameni !!!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.08.2026, 23:55)
Pai mujicii tai au inceput macelul celor 60 de milioane la 17 Septembrie 1939 prin invadarea Poloniei, a urmat in 30 Noiembrie atacarea Finlandei, iar in 1940 invadatea Tarilor Baltice, Basarabiei si Bucovinei…mujicii “pacifisti” au inceput in 17 Septembrie 1939, “Marele Razboi Patriotic” de cotropire a Europei:-)