Tichetele pentru Programul Rabla vor putea fi utilizate doar până la 23 noiembrie 2011

F.A.
Politică / 26 septembrie 2011

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a prezentat în cadrul conferinţei de presă susţinută la sediul MMP, stadiul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional, arată un comunicat remis redacţiei.

"Anul acesta, în cadrul Programului Rabla, Administraţia Fondului pentru Mediu a alocat 120 000 de tichete, acestea fiind distribuite în totalitate către colectori. Numărul de maşini noi achiziţionate până acum este de 21 300 dintre care 8 000 sunt româneşti. Vreau să atrag atenţia că tichetele valorice se eliberează de către colectorii validaţi numai până la data de 21 noiembrie 2011 şi vor putea fi utilizatea de către proprietari doar până pe 23 noiembrie. Ultima cerere de decontare va putea fi depusă de către producătorul validat cel mai târziu la data de 25 noiembrie, iar decontul va fi realizat până pe 12 decembrie anul acesta. De asemenea, vreau să subliniez că toţi ce care deţin sau vor deţine astfel de tichete trebuie să le valorifice în termenele menţionate deoarece ulterior acestea îşi vor pierde valoarea. În ceea ce priveşte persoanele juridice şi operatorii economici fără personalitate juridică aceştia pot depune dosarele de acceptare în cadrul Programului până la data de 15 octombrie, inclusiv. De asemenea, pentru Programul Rabla pentru tractoare, ce a pornit pe 12 septembrie, sesiunea de înscriere în vederea acceptării proprietarilor are loc până la data de 10 noiembrie iar ultima cerere de decontare se va depune de către producătorul validat cel mai târziu la data de 25 noiembrie. Decontul se va realiza până la 12 decembrie 2011", a menţionat ministrul László Borbély.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb