TITUS CORLĂŢEAN: Sprijinul Franţei pentru aderarea noastră la Schengen, explicit într-un document oficial

Politică / 21 septembrie 2013

Sprijinul Franţei pentru aderarea noastră la Schengen, explicit într-un document oficial

Sprijinul Franţei pentru aderarea ţării noastre la Schengen este menţionat explicit într-un document oficial semnat de premierul României şi cel al Franţei, potrivit ministrului de externe Titus Corlăţean, citat de Mediafax.

Titus Corlăţean a făcut aceste declaraţii în contextul în care ministrul de interne francez Manuel Valls a afirmat, recent, că deschiderea spaţiului Schengen pentru România şi Bulgaria "nu este pe ordinea de zi", oficialul de la Paris declarându-se "mai mult decât rezervat" în legătură cu această posibilitate.

Oficialul nostru a subliniat: "Chiar înainte să apucăm să cerem anumite explicaţii, pe cale diplomatică, am primit aceste lămuriri. Şi ele, de fapt, confirmă o poziţie a Franţei, o poziţie oficială a statului francez, astfel cum a fost confirmată prin parteneriatul strategic dintre România şi Franţa şi prin foaia de parcurs cu măsuri concrete de implementare a parteneriatului strategic, foaie de parcurs semnată de prim-miniştrii ai României şi ai Franţei la Paris, în cadrul vizitei oficiale întreprinse de domnul Victor Ponta. În această foaie de parcurs, sprijinul pentru eforturile României de aderare la spaţiul Schengen este trecut explicit într-un document oficial semnat de doi prim-miniştri".

Domnia sa a mai spus că relaţia dintre noi şi francezi cunoaşte o perioadă foarte bună din punct de vedere politic, economic, cultural şi al cooperării internaţionale.

Ministrul francez de interne a declarat, joi, pentru postul de radio France Inter, că deschiderea spaţiului Schengen pentru România şi Bulgaria "nu este pe ordinea de zi", declarându-se "mai mult decât rezervat", în legătură cu această posibilitate.

"Nu este astăzi pe ordinea de zi şi vă spun acest lucru foarte clar. Nu la 1 ianuarie, atât timp cât nu vor fi luate măsuri pentru garantarea securităţii celorlalte ţări şi celorlalţi cetăţeni", a explicat Valls.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2442
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5298
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5801
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1296
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8490

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb